Curtea de Conturi a României a identificat nereguli majore în cheltuirea banilor publici la nivelul mai multor primării, consilii județene și spitale din țară, potrivit Raportului pe anul 2023, prezentat miercuri în Parlament. Auditorii au constatat sporuri, prime și indemnizații acordate ilegal, salarii peste plafoanele legale, decontări fictive la proiecte de investiții, precum și cheltuieli nejustificate cu reparații, combustibil, cazare și servicii externe.
Raportul arată că, în majoritatea unităților administrativ-teritoriale verificate, fondurile publice s-au utilizat fără criterii de eficiență și legalitate, ducând la majorarea artificială a cheltuielilor bugetare.
Printre abaterile grave identificate se numără:
lipsa documentelor justificative sau completarea lor eronată;
cheltuieli de personal fără bază legală;
plăți pentru lucrări fictive sau nerespectarea clauzelor contractuale;
decontări nelegale pentru carburant, întreținere auto, reparații și bunuri neverificate;
achiziții publice cu prețuri umflate, necorelate cu valoarea reală a lucrărilor.
Salarii mai mari decât prevede legea
În zeci de primării, indemnizațiile și salariile au fost calculate greșit sau intenționat majorate, peste plafoanele legale. Auditorii notează că în unele localități:
salariile au depășit nivelul indemnizației vicepreședintelui de consiliu județean;
primarii și viceprimarii și-au mărit veniturile folosind un salariu minim brut mai mare decât cel prevăzut de lege;
consilierii locali au primit indemnizații majorate nelegal;
indemnizațiile de concediu au fost plătite peste cuantumul permis, iar alte sporuri și drepturi au fost acordate „fără temei legal”.
Curtea a analizat la acest capitol 141 de primării și instituții aflate în subordinea lor, constatând abateri sistemice.
După verificarea a 94 de unități administrativ-teritoriale, Curtea de Conturi a descoperit cheltuieli nejustificate pentru: servicii de telefonie mobilă și transport/cazare care depășesc plafoanele legale; contracte juridice și media semnate în afara cadrului legal; prețuri acceptate mai mari decât cele prevăzute inițial în contractele publice.
Haos în spitalele publice
Nereguli grave au fost descoperite și în 38 de spitale verificate, unde s-au făcut angajări fără concurs, s-au menținut interimate ilegale și s-au descoperit diferențe între pontaje și statele de plată.
„O parte dintre acestea nu au respectat cadrul legal privind recrutarea personalului din unitățile sanitare, existând cazuri de angajare fără concurs, prelungiri abuzive ale interimatului și pontaje neconforme”, se arată în raport.
De asemenea, au fost descoperite nelegalități la stabilirea salariilor, a sporurilor și a stimulentelor financiare, inclusiv la orele suplimentare și gărzi.
Transporturi și infrastructură: fonduri uriașe, dar cheltuite haotic
Raportul arată că în 2023, fondurile pentru transporturi au crescut cu peste 6 miliarde de lei (+30%), însă nu există o structură națională de coordonare care să prevină suprapunerea finanțărilor.
Aproape 41% din cheltuieli provin din fonduri externe nerambursabile, dar lipsesc standarde de cost pentru reparațiile de drumuri și mecanisme clare de măsurare a performanței.
Curtea avertizează că în multe județe s-au făcut plăți pentru lucrări inexistente sau supraevaluate, ceea ce a dus la prejudicii consistente.
Doar jumătate dintre recomandările Curții au fost aplicate
În 2024, Curtea de Conturi a verificat 7.194 de măsuri dispuse anterior, constatând că doar 56% au fost implementate integral, iar 23% parțial. Restul au rămas neaplicate, din cauza: proceselor pe rol, fluctuației de personal în administrație, lipsei de răspundere managerială, dar și a efectelor legilor de exonerare a plăților salariale ilegale, care au blocat recuperarea prejudiciilor. Totuși, implementarea măsurilor de audit a dus la:
încasarea de venituri suplimentare de peste 66 milioane lei,
recuperarea de prejudicii de 77 milioane lei,
rectificări contabile în valoare de peste 3 miliarde lei.
„În continuare, la multe entități locale persistă un caracter de repetabilitate al abaterilor și o implicare insuficientă a conducerii în remedierea problemelor”, se arată în document.
Curtea de Conturi cere profesionalizarea aparatului administrativ, întărirea controlului intern și creșterea transparenței în utilizarea fondurilor publice, pentru a evita perpetuarea cheltuielilor nelegale și a corupției instituționale.






























Comentează