Curtea Supremă a Indiei a autorizat miercuri oprirea sistemelor de susţinere a vieţii unui bărbat în vârstă de 32 de ani, aflat în stare vegetativă persistentă de 13 ani, în urma unui accident, acesta fiind primul caz în care cadrul legal care permite eutanasia pasivă a fost pus în practică în această ţară, transmite agenţia EFE.
Decizia vine ca răspuns la o petiţie depusă de tatăl pacientului, Harish Rana, şi a fost susţinută de două comisii medicale care au concluzionat că starea lui era ireversibilă şi că tratamentele nu făceau decât să-i prelungească existenţa biologică, fără posibilitatea de recuperare, potrivit Agerpres.
Conform unei hotărâri anterioare a Curţii Supreme, consultată de EFE, judecătorii au solicitat să se întâlnească cu familia lui Rana înainte de a lua o decizie finală privind retragerea sistemelor de susţinere a vieţii pentru "garantarea demnităţii" pacientului.
Odată cu aprobarea cazului, cea mai înaltă instanţă din ţară a îndemnat guvernul central să studieze adoptarea unei legi specifice care să reglementeze această practică, în prezent restricţionată în India. Aceasta poate fi pusă în aplicare doar prin directivele Curţii Supreme şi nu prin legea adoptată de Parlament.
Harish Rana a suferit leziuni cerebrale grave în 2013, după ce a căzut de la etajul patru al căminului studenţesc în care locuia. De atunci, el a rămas în stare vegetativă, depinzând de aparatele medicale care l-au ajutat să respire şi l-au hrănit.
Decizia Curţii Supreme vine la mai mult de un deceniu după cazul care a schimbat cursul eutanasiei în India, cel al asistentei Aruna Shanbaug. Ea a rămas în stare vegetativă în 1973, după ce a fost violată şi strangulată cu un lanţ de către un angajat de la Spitalul KEM din Mumbai, unde lucra. Atacul i-a provocat leziuni cerebrale grave şi a lăsat-o imobilizată la pat în acelaşi spital timp de decenii.
Cazul ei a ajuns la Curtea Supremă în 2011, când un activist a solicitat să se permită oprirea sistemelor de susţinere a vieţii, însă instanţa a respins cererea, pe motiv că apelul nu venise din partea membrilor familiei sau de la personalul medical direct implicat.
Shanbaug a murit în 2015 din cauza pneumoniei, după mai mult de patru decenii petrecute în stare vegetativă. Atacatorul ei a executat şapte ani de închisoare pentru tentativă de omor şi jaf, însă nu a fost niciodată condamnat pentru viol.
Eutanasia pasivă constă în stoparea sau neiniţierea tratamentelor care menţin artificial în viaţă un pacient, spre deosebire de eutanasia activă, care constă în administrarea de substanţe pentru a provoca decesul.





























Comentează