Curtea Supremă Electorală a Braziliei (TSE) a retras invitaţia pentru trimiterea de observatori din partea Uniunii Europene la alegerile din octombrie, au afirmat marţi două surse ale agenţiei Reuters.
Decizia a fost luată după ce executivul condus de preşedintele Jair Bolsonaro a obiectat faţă de invitaţia adresată, conform TSE, luna trecută.
Ar fi fost prima oară când UE ar fi trimis observatori la alegerile generale din Brazilia, potrivit Agerpres.ro.
La două zile după iniţiativa în premieră a TSE, ministerul de externe de la Brasilia a criticat demersul, afirmând că alegerile din Brazilia nu au fost niciodată evaluate de o organizaţie internaţională din care ţara nu face parte.
TSE nu a comentat imediat subiectul retragerii invitaţiei, însă Reuters afirmă că se aşteaptă un comunicat în cursul zilei.
Comentează