Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Custodele Coroanei Române, Margareta, la Vama Sculeni: E impresionant modul în care s-au organizat, aproape militar, aceşti oameni

principesa margareta

Custodele Coroanei Române, Margareta, a vizitat vineri, împreună cu principele Radu, corturile Crucii Roşii Române şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi aflate la Vama Sculeni, declarându-se impresionată de modul de organizare pentru găzduirea refugiaţilor din Ucraina.

Majestatea Sa Margareta, preşedintele Crucii Roşii Române, a menţionat că acesta este cel de-al treilea loc unde sunt întâmpinaţi refugiaţii pe care îl vizitează.

"Am vorbit cu toată lumea de peste tot. Evident că este impresionant modul în care s-au organizat, aproape militar, aceşti oameni. Cred că oamenii din România nu se aşteptau la asta. Lucrurile sunt foarte, foarte bine făcute. Şi speranţă. Sprijinul medical, umanitar arată căldura umană. Am văzut că asta a contat cel mai mult pentru cei care au venit disperaţi, cu viaţa complet distrusă şi au văzut această prietenie, chiar dragoste, din partea noastră, din partea românilor", a declarat Majestatea Sa Margareta.

La rândul său, Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roşii Române, a spus că până în prezent 104 camioane cu ajutoare au plecat spre Ucraina, 45 dintre ele fiind din partea Crucii Roşii Române.

"Turcii, italienii, grecii, armenii, chinezii, croaţii. Noi ne ducem spre Cernăuţi, pentru că s-a organizat un hub, la înţelegere cu autorităţile, care sunt gestionate de Crucea Roşie din Ucraina şi le împart acolo unde consideră ei că sunt urgenţe. Au ajuns cu siguranţă din hubul acesta şi la Odessa, însă noi vrem în mod expres să ne ducem săptămâna viitoare până la Isaccea şi să trecem la Ismail. Am realizat o legătură acolo. Vin şi descarcă TIR-urile. Pe viitor ne-am gândit să luăm şi generatoare mici pentru gospodării, pentru că mulţi au rămas fără curent. Asta în afară de ceea ce trimitem de obicei, cazarmament, alimente", a declarat Ioan Silviu Lefter.

Potrivit Instituţiei Prefectului, de la începutul războiului din Ucraina, aproximativ 60.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România prin judeţul Iaşi.

"Majestatea Sa a dorit să afle detalii despre cum ne-am organizat la nivelul judeţului Iaşi. I-am explicat că avem o colaborare foarte bună cu toate instituţiile publice, cu autorităţile locale, iar alături de noi au fost de la început societatea civilă, mediul privat, universităţile ieşene, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Am scos în evidenţă solidaritatea şi empatia ieşenilor care au donat bunuri, alimente şi au pus la dispoziţia refugiaţilor propriile locuinţe. Majestatea Sa ne-a felicitat pentru organizare", a afirmat prefectul Bogdan Cojocaru.

În timpul vizitei sale, Majestatea Sa Margareta a fost însoţită de Pablo Zapata, reprezentantul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roşii Române, Mugurel Mărgărit, directorul executiv al Fundaţiei Regale Margareta a României, precum şi de reprezentanţi ai Casei Regale.

Potrivit prefectului, de la Sculeni, Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au mers la căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie unde sunt cazaţi refugiaţi din Ucraina.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.