Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Viorica Dăncilă: 'Îl provoc pe președintele Iohannis la o consultare unu la unu. Să vină în fața românilor și să spună ce a făcut'

Facebook
dancila viorica

Viorica Dăncilă a afirmat, sâmbătă, că „hoții au crescut la școala lui Iohannis”, în contextul în care a fost întâmpinată la Arad de cetățeni care au scris pe pancarte cuvinte mai puțin frumoase, adresate PSD. Aceasta a spus că ea nu deține cheile de la șapte case și nici fonduri europene, potrivit Mediafax.

„Și pentru că atunci când am venit, erau câțiva care aveau o pancartă pe care scria „hoții”...au crescut la școala lui Iohannis. Vreau să vă spun că-n mâna mea nu se află cheile de la șapte case și nici în cealaltă, fondurile europene pe care să le folosesc în interesele personale...vreau să le spun că și-au greșit adresa, mâinile mele sunt curate, nu am de-a face cu niciun fel de lucruri pentru care mă poate acuza de corupție, și ca mine sunt mulți în această țară, dar pentru a nu vedea gunoiul din propria curte, e mult mai ușor să arăți la altul.”, a afirmat președintele PSD, sâmbătă, într-o conferință de presă, la Arad.

Viorica Dăncilă a afirmat că aroganța lui Klaus Iohannis vine de la pupitrul Administrației Prezidențiale și că acesta „Vrea, ca un dictator, să fie din nou Președintele României, să aibă Guvernul meu, să aibă Parlamentul meu, acum, nu vrea și comisarul meu?”.

Citește și: Traian Băsescu îl critică pe Ludovic Orban: A făcut o greșeală fundamentală

Candidatul PSD Viorica Dăncilă a înaintat încă un apel către președinte, pentru o confruntare politică în care fiecare să prezinte rezultatele muncii depuse în timpul mandatului.

„L-ați văzut vreodată să vină în mijlocul oamenilor? Nu va face acestu lucru, pentru că nu iubește oamenii, nu poate fi empatci cu oamenii, el lucrează doar pentru el și pentu oamenii din jurul lui. Când ocupi în stat funcții înalte, trebuie spă vii în fața românilor în fiecare an și să prezinți ce ai făcut, din respect pentru oamenii care te-au votat, din respect pentru țară. De aceea, și de aici, de la Arad, în provoc pe Președintele Iohannis la o consultare unu la unu. Să vină în fața românilor și să spună ce a făcut în cei cinci ani de mandat, în afară de vacanțe, ce a făcut pentru români, de ce mai cere un alt mandat? (...) În același timp, să vin și eu să spun ce am realizat într-un an și jumătate de mandat...”, a conchis aceasta.

Viorica Dăncilă i-a mai solicitat și înainte candidatului PNL Klaus Iohannis, o confruntare „unu la unu”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.