S-a produs un cutremur de proporții în terittoriu la PSD, ca urmare a rezultatelor de la alegerile locale. Peste 30 de organizaţii locale ale PSD din judeţul Alba, care la alegerile din iunie au obţinut un scor electoral de sub 20%, precum şi câteva organizaţii municipale şi orăşeneşti unde s-a apreciat că "trebuie revigorată activitatea" au fost dizolvate de Comitetul Executiv Judeţean al formaţiunii politice.
De asemenea, s-au retras din funcţiile de conducere deţinute în organizaţia judeţeană a PSD preşedintele executiv, Ioan Florea, şi secretarul executiv, Gheorghe Sandea, "care au înţeles că a venit momentul să facă un pas în spate", potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES de PSD Alba .
Liderul social-democraţilor din judeţ, Ioan Dîrzu, reconfirmat săptămâna trecută ca preşedinte al PSD Alba, a anunţat şi el joi, într-o conferinţă de presă, luarea unor "măsuri dure" decise la nivelul organizaţiei judeţene, în vederea pregătirii alegerilor parlamentare. Astfel, s-a decis dizolvarea tuturor organizaţiile locale ale PSD care au obţinut la alegerile din iunie un scor electoral sub 20%, respectiv cele din municipiul Aiud şi comunele Avram Iancu, Berghin, Bucerdea Grînoasă, Cenade, Cergău, Ceru Băcăinţi, Cut, Daia Română, Fărău, Galda de Jos, Gîrda de Sus, Gîrbova, Hopîrta, Jidvei, Livezile, Lopadea Nouă, Lunca Mureşului, Meteş, Miraslău, Mogoş, Noşlac, Poşaga, Rădeşti, Rimetea, Roşia Montană, Sîncel, Şibot, Şona, Şpring,Valea Lungă şi Vinţu de Jos. În total, 32 de organizaţii au fost dizolvate.
De asemenea s-a hotărât dizolvarea organizaţiilor Sebeş, Baia de Arieş şi Ocna Mureş.
Au fost operate modificări şi la nivelul grupurilor de consilieri municipali şi judeţeni. Astfel, în Consiliul Local Alba Iulia, noul lider de grup este Bogdan Medrea, iar la Consiliul Judeţean, Daniel Zdrânc.
Dîrzu a menţionat că măsurile de reorganizare vor continua în teritoriu, în cadrul fiecărei organizaţii locale, având ca obiective pregătirea alegerilor parlamentare şi selecţia candidaţilor pentru alegerile locale din 2020.
"Prin aceste schimbări la nivelul organizaţiei judeţene, demonstrăm că suntem singurul partid din judeţ care se reformează cu adevărat. Am promovat tineri în funcţii importante şi am rupt orice posibilă legatură cu baronii PNL-PDL pe care nu-i interesează decât să rămână la butoanele puterii şi în preajma resurselor", a susţinut Dîrzu.
Acesta a conchis că îşi doreşte ca organizaţia judeţeană a PSD Alba să fie "una deschisă, cu oameni valoroşi şi dornici de afirmare în administraţia locală şi judeţeană.
Cutremur de proporții într-o organizație PSD: s-a tăiat în carne vie
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

317
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
317

435
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
435

453
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
453

763
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
763

1.331
Scandal pe vaccinurile Pfizer - Vlad Voiculescu iese la rampă și răspunde acuzațiilor lansate de Alexandru Rogobete: 'Dacă ar fi fost ministru atunci, decizia tot la Cîțu ar fi fost'
1.331

1.404
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
1.404

2.739
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
2.739

1.954
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
1.954

5.811
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
5.811

492
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
492

708
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
708

1.239
Poate sau nu Trump să retragă Statele Unite din NATO?
1.239

1.989
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
1.989
















Comentează