Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cutremur în Turcia: copiii care au ramas fară familii, case, și fară...nume

Mohamad Safa
copii cutremur

Copiii răniţi din spitalul oraşului Adana sunt prea mici pentru a şti cât de mult au pierdut. Medicii din unitatea de terapie intensivă hrănesc cu biberonul o fetiţă rănită de şase luni ai cărei părinţi nu pot fi găsiţi. Există alte sute de asemenea cazuri de copii neidentificaţi ai căror părinţi sunt morţi sau de negăsit. Cutremurul le-a distrus casele, iar acum le-a luat şi numele, relatează BBC într-o corespondenţă de la faţa locului, potrivit news.ro.

Dr. Nurşah Keskin apucă mâna fetiţei aflate la terapie intensivă. Pe eticheta de pe pătuţul ei scrie "Anonimă". Are multiple fracturi, un ochi vânăt şi faţa îi este grav tumefiată; dar se întoarce şi zâmbeşte. "Ştim unde a fost găsită şi cum a ajuns aici. Dar încercăm să găsim o adresă. Căutările continuă", explică doctoriţa Keskin, pediatru şi director adjunct al spitalului.

O altă fetiţă - despre care se crede că are cinci sau şase ani - are un traumatism cranian şi multiple fracturi.

Multe dintre aceste cazuri sunt copii salvaţi din clădiri prăbuşite în alte regiuni. Ei au fost aduşi la Adana pentru că spitalul este încă în picioare, în timp ce multe alte centre medicale din zona dezastrului s-au prăbuşit sau sunt avariate. Adana a devenit un centru de salvare.

Nou-născuţii de la o maternitate dintr-un spital grav afectat din oraşul Iskenderun au fost transferaţi aici de urgenţă.

260 de copii neidentificați

Oficialii turci din domeniul sănătăţii spun că în toată zona devastată de seism există până în prezent peste 260 de copii răniţi pe care nu au reuşit să îi identifice. Numărul lor ar putea creşte semnificativ pe măsură ce sunt explorate mai multe zone şi se va cunoaşte pe deplin amploarea sinistraţilor.

Pe coridoarele aglomerate ale spitalului din Adana, unii supravieţuitori ai cutremurului sunt întinşi în căruţuri, alţii sunt înfăşuraţi în pături, pe saltele, într-o zonă de urgenţă. Secţia de chirurgie este plină de copii răniţi.

O fetiţă despre care medicii spun că are cinci sau şase ani doarme şi este conectată la perfuzii intravenoase. Personalul spune că are o traumă la cap şi multiple fracturi. Nu a reuşit să le spună medicilor nici măcar numele ei. "A fost doar contact vizual şi a făcut câteva gesturi", spune dr. Ilknur Banlicesur, chirurg pediatru. "Din cauza şocului, aceşti copii nu pot vorbi cu adevărat. Ei îşi ştiu numele. Odată ce sunt stabilizaţi, câteva zile mai târziu, putem încerca din nou să vorbim", explică ea.

Oficialii din domeniul sănătăţii au încercat să asocieze copiii neidentificaţi cu adrese. Dar, de multe ori, adresele nu mai sunt altceva decât nişte ruine. În cel puţin 100 de cazuri, copiii fără nume au fost deja luaţi în îngrijire.

Rețele sociale, una dintre uneltele care aduc speranță

Reţelele sociale din Turcia abundă de postări care arată copii dispăruţi. Cei care postează dau detalii despre etajul la care locuiau în clădirile prăbuşite, în speranţa că ar fi putut fi salvaţi şi duşi la spital. Rudele supravieţuitoare şi oficialii Ministerului Sănătăţii sunt într-un continuu du-te vino între centrele medicale încercând să-i găsească.

În spitalul din Adana, răniţii continuă să vină. Sunt şocaţi şi epuizaţi. Toţi de aici sunt supravieţuitori, şi pacienţii, şi medicii.

Dr. Keskin şi-a pierdut rude în urma cutremurului şi s-a adăpostit în spital împreună cu copiii ei în timp ce aveau loc replici. "Sunt bine, încerc să fiu bine, pentru că ei (copiii) chiar au nevoie de noi. Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu, pentru că încă îmi mai am copiii. Nu mă pot gândi la o durere mai mare pentru o mamă decât pierderea copilului ei", mărturiseşte doctoriţa.

Tineri pacienţi din saloane aşteaptă ca părinţii lor să se întoarcă. Unii au reuşit să fie găsiţi. Dar restul rămân copiii anonimi ai dezastrului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.