Cutremur fără precedent la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, cei mai influenţi procurori ai structurii din ultimii ani înaintând cereri de încetare a activităţii, începând cu jumătatea lunii iulie, informează Monitorul de Suceava. Este vorba de procurorul-şef Cristina Lăcrămioara Jaba şi de procurorul Marius Cazac, cel care a fost anterior procuror-şef. Cererile de încetare a activităţii au venit după ce structura centrală a DIICOT a dispus un control intern la DIICOT Suceava.
Acţiunea a vizat deficienţe manageriale, mai exact un număr mare de dosare vechi nesoluţionate.
Practic, celor doi procurori li s-a reproşat că activitatea de urmărire penală este slabă, iar rezultatele concrete, rechizitoriile de trimitere în judecată în dosare importante, puţine spre deloc.
În atari condiţii, fără a mai fi agreaţi de şefii de la Bucureşti, şi puşi sub presiune de rezultatele slabe, cei doi au ales soluţia elegantă de a pleca la cererea lor.
Procurorul Cristina Lăcrămioara Jaba a revenit la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, unde a lucrat anterior, în timp Marius Cazac la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Comentează