Cutremur puternic în Pacificul de Sud

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 03-03-2024

Actualizat: 03-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: kdrv.com

Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 s-a produs în cursul nopţii de duminică spre luni în regiunea insulei izolate Macquarie din Pacificul de Sud, dar nu există nicio ameninţare de tsunami, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS), relatează AFP, conform Agerpres.

Epicentrul cutremurului, care a avut loc la orele 16.16 GMT, a fost localizat în largul coastei de sud a insulei Macquarie, la o adâncime de 10 kilometri, a precizat USGS.

Cu o suprafaţă de 128 de kilometri pătraţi, insula Macquarie, care aparţine Australiei, se află la aproximativ la jumătatea distanţei dintre Noua Zeelandă şi Antarctica. Este situată la 1.500 de kilometri sud-est de insula Tasmania.

Nu are locuitori permanenţi, dar acolo se află o staţie a Diviziei antarctice australiene.

Centrul de alertă la tsunami din Pacific a precizat într-comunicat că seismul iniţial nu a prezentat "nicio ameninţare de tsunami".

Insula Macquarie se află în apropierea unei zone vulnerabile, cu o activitate seismică intensă, numită "Cercul de foc al Pacificului".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri