Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CUTREMURĂTOR Medicul Virgil Musta: 'Gândul acesta mă terifiază. Sunt copleșit că poate va trebui, la un moment dat, să aleg între viață și moarte'

banatulazi.ro
Virgil Musta

Medicul Virgil Musta a povestit vineri seara un caz dramatic la care a asistat, când o femeie cu COVID-19 a venit la spital cu saturație de oxigen mică și avea nevoie de terapie intensivă, însă nu mai erau locuri. O pacientă a murit și astfel femeia internată inițial în salon a fost mutată la ATI.

Medicul Virgul Musta, de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara povestește cum, la un moment dat, a avut senzația că pandemia este sub control, potrivit mediafax.ro.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu .

„Trecem prin momente dificile atât noi, medicii, cât și întreaga comunitate, pentru că noi ne facem datoria, suntem în prima linie în această bătălie și am avut speranțe când în urmă cu 3 luni pandemia era foarte bine ținută sub control și mai aveam în spital doar 2 pacienți, pregătindu-ne de o viață normală și în foarte scurt timp, din păcate, lucrurile au început să meargă din rău în mai rău și acum suntem într-o situație foarte dificilă în care suntem puși să alegem între pacienți: pe care dintre ei putem să îi internăm la noi, pe care îi trimitem în spitalele suport și, eventual, în momentul în care se înrăutățește starea lor, îi vom relua pentru a-i trata noi, noi având competența cea mai mare în patologia COVID”, a spus dr. Musta, vineri seara, la Digi 24.

Medicul povestește o întâmplare dramatică la care a asistat de curând și spune că se simte copleșit de gândul că la un moment dat e posibil să fie pus în situația de a alege între viață și moarte.

„Încă nu am ajuns (să alegem între viață și moarte – n.r.), dar să știți că nu suntem departe și numai gândul acesta pe mine, cel puțin, mă terifiază. Sunt copleșit de gândul că poate va trebui la un moment dat, să aleg între viață și moarte. Până în momentul de față am avut încă posibilitatea să trimit pacienții care sunt grav în spitale suport. Dar secția noastră de ATI este plină. La Spitalul Victor Babeș, secțiile de Infecțioase și de Pneumologie sunt pline și spitalele suport mai au câteva locuri. Există un sistem în clinicile de terapie intensivă care își cunosc locurile și se orientează pacienții în funcție de locurile acestora, dar din păcate sunt limitate. De exemplu, am asistat la o situație teribilă în urmă cu două nopți, când a venit o pacientă cu saturație de 60 care trebuia internată în terapie intensivă și nu am avut loc. S-a internat pe secție, cu oxigen, o oră, până când, din întâmplare, o pacientă a decedat în terapie intensivă și imediat a fost ea mutată”, spune medicul.

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

Acesta afirmă că sunt traume în rândul colegilor săi, care erau speriați în legătură cu ce vor face în gărzile din zilele următoare când nu vor mai avea locuri și vor veni pacienți pe care nu mai au unde să îi trimită.

De aceea, dr. Virgil Musta face un apel la populație să se protejeze, pentru că, spune el, „bătălia se dă în comunitate, unde populația trebuie convinsă să poartă mască, să fie solidari și să respecte măsurile”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.