Frica rămâne una dintre cele mai vechi forme de comunicare între oameni. Nu e doar o emoție, ci un sistem de alarmă comun, moștenit și reactivat în fiecare generație.
Arash Javanbakht, psihiatru și cercetător la Universitatea de Stat Wayne din Detroit, explică într-un interviu pentru Popular Science că frica „trebuie să fie contagioasă” – altfel, specia umană nu ar fi supraviețuit.
Transmisia ei are o logică biologică: când un individ simte pericolul, ceilalți reacționează instinctiv, pregătindu-se să fugă sau să se apere. Este un reflex colectiv care s-a format în urmă cu aproximativ 150.000 de ani, pe vremea vânătorilor preistorici care depindeau unii de alții pentru a evita prădătorii. Acest instinct a rămas însă la animale, mai cu seamă la cele care trăiesc în sălbăticie.
Cel mai bun exemplu: panica 'de turmă' din avion
Și astăzi, mecanismul funcționează identic. Într-un avion, o singură persoană panicată poate răspândi teama în câteva secunde. Într-o mulțime, o reacție bruscă devine semnalul pentru sute de oameni. Creierul recunoaște frica celorlalți fără ca noi să vrem. Amigdala, centrul emoțiilor, citește expresiile faciale, tonul vocii, mișcările corporale și declanșează instantaneu sistemul de alertă intern – aritmie, respirație scurtă, tensiune musculară.
Cercetările din anii 2000 au arătat că acest fenomen nu e doar vizual. Oamenii pot percepe chimic frica altora, prin moleculele eliberate în transpirație, semnale invizibile care ajung direct la creier și provoacă reacții fizice.
Frica se propagă, așadar, prin simțuri, empatie și memorie. Cei care au trecut prin traume sau situații limită devin mai sensibili la ea, iar această vulnerabilitate poate fi transmisă genetic.
Cert este că frica nu a dispărut odată cu siguranța modernă. Doar și-a schimbat formele – din junglă, s-a mutat în avioane, birouri, rețele sociale. Iar ceea ce ne sperie rămâne mai puțin important decât felul în care reacționăm împreună la frică.
Comentează