DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dacă liberalii ardeleni sunt nemulţumiţi de propriul guvern, oltenii sunt fericiţi: Investiţii importante în sud-vestul ţării

PNL siglă

Preşedintele PNL Dolj, deputatul Ştefan Stoica, susţine că în bugetul pe 2021 sunt alocate resurse "importante" pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din Oltenia, adăugând că pentru această regiune guvernarea PSD a însemnat "stagnare şi izolare", transmite Agerpres.

"Continuăm ceea ce am început anul trecut, când am schimbat paradigma şi am realizat trecerea de la un model economic bazat pe consum, marca PSD, la un model economic bazat pe stimularea investiţiilor", afirmă Stoica, într-un comunicat de presă transmis duminică.

Preşedintele PNL Dolj arată că s-au alocat 20 milioane lei pentru elaborarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Lugoj - Severin - Craiova - Calafat. "Este un început care garantează implementarea acestui proiect", adaugă el.

Potrivit lui Stoica, printre proiectele majore de infrastructură pentru Oltenia care vor fi finanţate se află şi drumul expres Craiova - Piteşti, pentru care s-a alocat a doua cea mai mare finanţare pe infrastructura rutieră mare din întreaga ţară, Centura de Sud a Craiovei, Portul Calafat.

"Printr-un ritm susţinut de implementare sunt şanse reale ca tronsonul cuprins între Balş şi Slatina, cu tot cu variantele ocolitoare ale acestor localităţi, să fie finalizat la sfârşitul anului 2021 - începutul anului 2022. Portofoliul de proiecte este completat cu obiective de investiţii locale care beneficiază de susţinerea Guvernului, precum lucrările la Centura de Sud a Craiovei, tronsonul cuprins între DN56 (localitatea Podari - sat Balta Verde) - DN55 (comuna Malu Mare - sat Preajba) - DN6 (comuna Cârcea), obiectiv cu o valoare de peste 140 milioane lei deja scos la licitaţie de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Pe lista de priorităţi se află şi sectorului naval, Portul Calafat beneficiind de alocări pentru extinderea infrastructurii portuare, un semnal important în ceea ce priveşte prioritizarea segmentului de transport fluvial în cadrul bugetului de investiţii din acest an", menţionează deputatul PNL.

Conform acestuia, la propunerea ministrului Apărării, senatorul de Dolj Nicolae Ciucă, Cabinetul Cîţu a aprobat şi reabilitarea unei porţiuni din DJ606E, cuprinsă între satul Pietroaia (comuna Brabova) şi comuna Botoşeşti Paia, investiţie "vitală" pentru Unitatea Militară 01083.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.