Turcia nu va mai onora acordul privind migraţia cu UE, dacă blocul comunitar nu va reuşi să adopte liberalizarea regimului vizelor pentru turci până în luna iunie, a anunţat luni premierul Ahmet Davutoglu, citat de AFP.
În baza acordului încheiat luna trecută, UE ar urma să preia mii de refugiaţi sirieni direct din Turcia şi va returna Ankarei migranţii ajunşi în Grecia după 20 martie. În schimb, Turcia ar urma să primească 3 miliarde de euro, să beneficieze de liberalizarea vizelor şi de accelerarea negocierilor pentru aderarea la UE.
"Aceste angajamente sunt reciproce. Dacă UE nu întreprinde paşii necesari, ar fi de negândit ca Turcia să o facă", a spus Davutoglu în cadrul unei conferinţe de presă susţinute înainte de a pleca la Strasbourg.
El a afirmat însă că Turcia a depus eforturi pentru a-şi îndeplini angajamentele faţă de UE şi nu are motive să se aştepte ca acordul să nu fie respectat.
"Nu cred că există o posibilitate prea mare ca UE să facă paşi înapoi în realizarea acestui proces după ce am ajuns atât de departe", a spus el.
17 dintre cele 75 de condiţii puse de UE pentru liberalizarea vizelor până în iunie trebuie încă îndeplinite, a spus Davutoglu, estimând că acest lucru se va petrece până în mai.
"Cred că liberalizarea vizelor se va aplica din iunie. Dacă acest lucru nu se întâmplă, evident nimeni nu se poate aştepta ca Turcia să-şi respecte partea de înţelegere", a adăugat el.AGERPRES
Dacă regimul vizelor nu va fi liberalizat până în iunie, Turcia nu va mai onora acordul cu UE
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

101
VIDEO Țara în care sunt cei mai mulți români vine cu o ofertă neașteptată: Casă gratis și loc de muncă. Oferta a explodat în câteva zile
101

1.764
Reacție de ultim moment de la Teheran: armistițiul de două săptămâni propus de Trump este acceptat pe deplin
1.764

561
Alertă în țările de la Golful Persic: măsuri de precauţie în eventualitatea unor represalii iraniene după expirarea ultimatumului lui Trump
561

2.312
Răsturnare de situație: Trump pare că s-a răzgândit în privința atacului cumplit asupra Iranului / Ultimul mesaj postat pe propria-i rețea de socializare
2.312

2.152
Reacția lui Donald Trump la informația că Iranul vrea să înconjoare centrale electrice cu tineri drept scut uman
2.152

310
Economia globală, în pericol din cauza crizei energiei: 'Este mai gravă decât cele din 1973, 1979 și 2022 la un loc' / Care este 'soluția reală' a șefului AIE
310

433
Crizele din politica externă a UE pun presiune pentru o reformă radicală - POLITICO
433

1.393
Un mega-tunel se construiește în țara cu cea mai mare comunitate de români. Va lega Europa de Africa
1.393

877
Radu Miruță vorbește despre rolul României în viitoarea operațiune asupra Iranului - Accesul avioanelor-cisternă şi al sistemelor de comunicaţii
877

1.579
Un dezastru radioactiv în Golf ar putea depăși Cernobîlul - Rusia avertizează că situația din Orientul Mijlociu riscă să scape complet de sub control
1.579

41
Navă de război britanică, escală de întreţinere în Mediterana
41

2.680
Răsturnare de situație în cazul jurnalistei americane răpită în Irak - Anunțul făcut de răpitori
2.680

3.835
Conflictul din Orientul Mijlociu - Teheranul continuă să reziste și ameniță cu escaladarea. Mișcarea care ar paraliza transportul maritim în regiune
3.835
















Comentează