Dacă Ucraina cedează, Republica Moldova este prima țintă a Moscovei

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 08-03-2024

Actualizat: 08-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Eugen Tomac

În R. Moldova, amenințarea dinspre Rusia este constantă, însă ultimele declarații ale lui Medvedev referitoare la anexarea Odessei reprezintă un semnal de alarmă şi trebuie abordate cu toată seriozitatea.

Deputatul în Parlamentul European, Eugen Tomac, explică evoluţia evenimentelor la doi ani de la declanşarea invaizie lui Putin în Ucraina.

„La 24 februarie 2022, Rusia a invadat cu brutalitate şi absolut nejustificat Ucraina, iar toată lumea civilizată a trăit atunci un şoc. Nimeni nu credea că este posibil un război de continentul european. Europa, SUA şi Marea Britanie au reacționat exemplar, iar ajutorul pentru Ucraina a fost consistent şi ferm. Şi aşa trebuie să rămână. Mai ales astăzi, când sesizăm o oarecare oboseală a Vestului în legătură cu acest conflict. Iar Rusia exact pe acest lucru mizează”, a declarat Eugen Tomac.

Referindu-se la ultimele evenimente din autoproclamata regiune transnistreană, europarlamentarul român este de părere că conducerea de la Tiraspol nu are putere de decizie.

„Cei de la Tiraspol sunt doar nişte executanţi de ordine venite de la Moscova, fireşte. Însă ce trebuie să reţinem este că Rusia nu glumeşte şi orice scenariu, având în vedere evoluţia situaţiei de pe frontul de est, este posibil. Ultima declaraţie a fostului preşedinte Medvedev prin care a chemat „oraşul nostru rusesc” Odessa „să se întoarcă acasă” demonstrează cât se poate de clar că Rusia nu se va opri. Iar dacă Ucraina cedează, R. Moldova este prima ţintă.

România trebuie să reacționeze

Eugen Tomac spune că unul dintre obiectivele prioritare ale României ar trebui să fie înzestrarea Armatei. „România este foarte expusă în acest context. Cu un război atât de agresiv lângă noi, este inadmisibil să nu tratăm Apărarea cu mai multă seriozitate şi mai ales, să investim mai multe resurse. Eu cred că un procent de 3% ar fi unul realist”, a conchis Eugen Tomac.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri