Suporterii care nu vor dori să vină în Qatar sau chiar să urmărească Cupa Mondială de fotbal 2022 "au dreptate,. dacă acestea sunt convingerile lor", a afirmat, miercuri, selecţionerul echipei Olandei, Louis van Gaal, unul din criticii privind atribuirea turneului final acestei competiţii, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Eu cred că au dreptate să o facă dacă ei cred că trebuie să facă asta, deci nu este o problemă", a subliniat decanul de vârstă al celor 32 de selecţioneri participanţi la Cupa Mondială, în vârstă de 71 de ani, la prima sa conferinţă de presă în Qatar, unde Olanda a sosit marţi.
"Dar eu sper că vom juca de o manieră atât de fantastică, încât la finalul turneului, când vom disputa finala, ei vor putea vedea cât sunt de buni", a adăugat van Gaal.
Suporterii, proveniţi în special din Europa occidentală, au evocat posibilitatea de a boicota competiţia, pe fondul criticilor privind respectarea drepturilor omului în acest stat din Golf.
Louis van Gaal a stârnit o controversă în martie, apreciind că decizia de a organiza Cupa Mondială în Qatar a fost "ridicolă". El a acuzat FIFA că a fost motivată doar de bani şi de interese comerciale".
"Nu trebuie să uităm că este o cultură complet diferită aici în Qatar. Dar trebuie să ne uităm la propria noastră cultură, să vedem dacă lucrurile se întâmplă la fel de bine ca la noi. Scopul FIFA este să dezvolte ţările. Dar eu cred că trebuie să jucăm în ţările fotbalului, pentru că au experienţă. Şi să asimilăm Qatarul, dar în alt mod", a adăugat el.
O delegaţie a muncitorilor urmează să fie primită joi în cantonamentul Olandei pentru a evoca subiectul drepturilor sociale, aflate în atenţia Federaţiei olandeze.
Dacă unii suporteri vor boicota Cupa Mondială, nu este o problemă, a afirmat van Gaal
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

81
Rezultate de marţi, din manşa tur a optimilor Ligii Campionilor
81

33
Dezastru pentru echipa lui Drăgușin în Liga Campionilor
33

24
Joan Laporta susține că acuzaţiile lui Xavi în cazul lui Messi nu l-au afectat
24

119
Suspendare uriașă pentru un internațional român. Nu va mai juca în 2026
119

15
Triatloniștii, exemplu pentru fotbaliști. România a învins Turcia la București
15

28
Mesajul lui Ngezana pentru Charalambous și Pintilii: 'Ajutorul oferit altora e mult mai important decât inteligența sau puterea'
28

27
Galatasaray a învins-o pe Liverpool în turul optimilor Ligii Campionilor. Borna atinsă de Salah
27

8
Kyle Walker se retrage din naţionala Angliei
8

14
Michel Platini îl taxează pe Gianni Infantino: Este un număr 2 bun, dar nu şi un număr 1 bu
14

12
CSO Voluntari, victorie cu Slovan Bratislava. S-a calificat în sferturile ENBL
12

87
Elias Charalambous, la plecarea din România: Poate o să revin în viitor, nu se știe. Ce planuri are fostul antrenor de la FCSB
87

41
FRF introduce sistemul 'Multiball' pentru creşterea timpului efectiv de joc
41

38
Mirel Rădoi, prezentat oficial la FCSB: O calificare în Conference ar fi ca un trofeu
38

















Comentează