Dacia a anunțat un program de reorganizare începând cu 1 octombrie, care implică concedieri prin plecări voluntare.
Angajații care aleg să plece voluntar vor primi compensații financiare, calculate în funcție de vechimea în companie, conform Profit.ro.
Perioada în care angajații pot depune cereri pentru a participa în acest program este între 9 și 20 septembrie, iar cei acceptați vor primi primele de concediere împreună cu lichidarea pe luna septembrie.
Compensațiile variază de la 22.000 de lei pentru angajații cu până la doi ani vechime, până la 185.000 de lei pentru cei cu peste 16 ani vechime, echivalentul a aproximativ 30.000 de euro. Programul vizează facilitarea plecărilor voluntare în condiții avantajoase pentru angajați.
Comentează