Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dacian Cioloș acceptă pactul lui Klaus Iohannis cu CONDIȚII: Există încă trei puncte care nu pot lipsi dintr-un astfel de acord

www.facebook.com
dacian ciolos

Liderul PLUS, Dacian Cioloș, a reacționat după propunerea președintelui Klaus Iohannis de a semna un pact cu toate partidele politice privind drumul european al României. Dacian Cioloș susține că în acest acord trebuie să se regăsescă trei puncte cheie.

Citește și: Barna dezvăluie ce a discutat cu Ponta la cafeneaua din Bruxelles

„Ne bucură propunerea președintelui Iohannis în ceea ce privește un acord național cu privire la justiție. Așa cum românii au susținut în mod constant, justiția trebuie să fie independentă de politică. Prin urmare, PLUS susține pe deplin punctele acordului propus.

Considerăm însă că există încă 3 puncte care nu pot lipsi dintr-un astfel de acord:

1. Reforma Curții Constituționale a României.

Arbitrul ultim al tuturor încercărilor PSD din ultimii doi ani de a modifica legislația justiției și codurile penale a fost CCR. Din păcate, politizarea acestei instituții, datorată în primul rând modului de desemnare a judecătorilor constituționali, a înlăturat încrederea românilor în deciziile sale. Solicităm începerea unei dezbateri cu privire la reforma instanței constituționale, care să aibă drept rezultat revizuirea dispozițiilor constituționale actuale.

2. Fără penali în funcții publice.

Dincolo de discuții largi privitoare la integritatea funcției publice, Constituția României trebuie să prevadă clar că „Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”. Este voința a un milion de români, iar politicienii trebuie să o respecte și să supună referendumului revizuirea Constituției în acest sens.

3. Justiția din România și legislația penală au nevoie de schimbări, dar acestea trebuie să fie făcute de către profesioniști.

Propunem organizarea de dezbateri publice privitoare la reforma legislației justiției și legislației penale, la care să participe deopotrivă reprezentanți ai magistraților, ai societății civile și ai mediului universitar. Propunem ca aceste dezbateri să aibă drept punct de plecare proiectul de lege pregătit de către Ministerul Justiției în 2016, după consultări realizate în marile centre universitare din țară.

Acordul pentru independența justiției poate reprezenta punctul de la care poate reîncepe reconstruirea României. Suntem gata să susținem acest acord și suntem gata să reconstruim România”, a precizat Dacian Cioloș pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.