Dacian Cioloș l-a băgat în ședință pe ministrul Sănătății: 'Am cerut urgentarea clarificării'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 03-05-2016

Actualizat: 03-05-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministrul Sănătăţii a dispus Corpului de Control, astăzi, 3 mai 2016, efectuarea unei anchete în ceea ce priveşte contractele de achiziţii încheiate de Institutul Oncologic Bucureşti cu firma producătoare a dezinfectanţilor în cauză, dar şi cu alţi agenţi economici, care pot avea legătură cu ancheta în cazul biocidelor.

Rezultatele anchetei Corpului de Control vor fi transmise Parchetului General. De asemenea, ministrul Sănătăţii are în vedere extinderea anchetei pe marginea procedurilor de contractare şi achiziţii şi la alte unităţi spitaliceşti.

Imediat după demararea anchetei, Dacian Cioloș l-a băgat în ședință pe ministrul Sănătății la Palatul Victoria.

Citește și: Asta e CEA MAI SCUMPĂ construcție de pe pământ / VIDEO

”M-am întâlnit azi la sediul Guvernului cu Patriciu-Achimaș Cadariu, ministrul Sănătății, și am discutat despre o serie de probleme ale sistemului medical.

Ministrul Cadariu mi-a prezentat stadiul anchetei în cazul dezinfectanților din spitale și am cerut urgentarea clarificării acestei probleme de siguranță sanitară pentru ca pacienții să se îndrepte în continuare cu încredere spre spitalele care aparțin sistemului public de sănătate.

Citește și: GAFĂ făcută de Klaus Iohannis: Biserica Ortodoxă o consideră la limita ereziei

De asemenea, ministrul Sănătății m-a informat asupra măsurilor luate până acum și i-am cerut să comunice cât mai repede și în mod sistematic etapele administrative care au fost parcurse până în prezent, dar și să continue cercetările și să se asigure că viața pacienților nu este pusă în pericol.

Încă de la începutul mandatului am fixat Sănătatea ca prioritate zero în agenda mea și a Guvernului și îi asigur pe toți cetățenii că nu voi accepta jumătăți de măsură în acest domeniu vital.

Citește și: Au fost descoperite 3 planete locuibile în apropiere de Pământ

Primele rezultate vor fi comunicate de către ministrul Sănătății mâine.”, a anunțat Dacian Cioloș.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri