Dacian Cioloş despre Dialogul cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României: 'Ne-a ajutat'

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 17-11-2016

Actualizat: 17-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi că dialogul constant pe care l-a avut în cursul acestui an de mandat cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României a fost benefic atât pentru Guvern cât şi pentru mediul de afaceri. "A fost un dialog constant care ne-a ajutat mult (...) să putem în primul rând lua la cunoştinţă de anumite aşteptări, idei şi propuneri din partea mediului de afaceri legat de politicile Guvernului. Am avut posibilitatea să ameliorăm anumite propuneri legislative în urma acestui dialog. A ajutat mult la predictibilitatea deciziilor Guvernului, pentru că pe de o parte utilitatea Guvernului a fost aceea de a avea un feedback direct din partea mediului de afaceri, iar pentru mediul de afaceri posibilitatea să ştie din timp ceea ce pregăteşte Guvernul", a afirmat premierul, într-o conferinţă comună cu reprezentanţii Coaliţiei, la Palatul Victoria.

El a spus că multe din politicile economice ale Guvernului au fost în acord cu obiectivele Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, iar pe chestiunile în dezacord a existat o armonizare a poziţiilor exprimate. Printre proiectele rezultate din această colaborare Cioloş a enumerat legislaţia pentru guvernanţa corporativă, dar şi cea referitoare la învăţământul dual. "Am lucrat mult în acest an pe o altă aşteptare a mediului de afaceri legată de pregătirea şi calificarea profesională. (...) După luni de zile de lucru în comun am reuşit chiar în această săptămână să adoptăm această legislaţie care e un prim pas în crearea cadrului legislativ şi instituţional pentru acest sistem de învăţământ profesional dual, care presupune o implicare directă a companiilor private", a explicat premierul.

Cioloş a menţionat că un alt rezultat al colaborării cu reprezentanţii Coaliţiei a fost şi introducerea măsurilor de simplificare, debirocratizare, precum şi eliminarea impozitului pe venit pentru cei care lucrează în dezvoltare şi inovare. Din partea Coaliţiei, Radu Florescu a apreciat colaborarea cu Guvernul Cioloş drept "bună şi productivă", afirmând că abordarea actualului Executiv în relaţia cu mediul de afaceri "a fost una mai pragmatică şi mai eficientă". La rândul său, Florin Pogonaru, viitorul preşedinte al Coaliţiei, a spus că principala vulnerabilitate a acestui Guvern a fost faptul că nu a avut sprijin politic.

"Dacă este să văd în perspectivă rolul acestui Guvern, (...) am văzut decenţă, transparenţă, bunăvoinţă, voinţa de debirocratizare şi voinţa de a moderniza lucrurile. Într-adevăr, am văzut ca vulnerabilitate principală faptul că am avut de-a face cu un Guvern fără sprijin politic şi de fiecare dată a trebuit ca dialogul pe care îl avem cu Guvernul să îl mai avem o dată în Parlament, încercând să promovăm sau de multe ori să stopăm diverse măsuri care erau măsuri tipice unui an electoral. (...) Rămân o serie de realizări, dar rămâne sper pentru guvernele următoare o altfel de mentalitate de a guverna", a spus Pogonaru, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri