Dacian Cioloş, întrevedere la nivel înalt: Ce vrea premierul

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 09-06-2016

Actualizat: 09-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: puterea.ro

Premierul Dacian Cioloş a reiterat joi intenţia României de a deveni membru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Şeful Executivului a avut o întrevedere cu secretarul general OCDE, Angel Gurria, şi a susţinut o intervenţie în cadrul Consiliului organizaţiei, care s-a desfăşurat la Paris.

"Am profitat de această întâlnire (cu secretarul general al OCDE - n.r.) pentru a reitera şi a formula foarte clar dorinţa României de a deveni membru al OCDE alături de alte state din Europa şi din lume, care, după ce au cunoscut o evoluţie în dezvoltarea economică, în dezvoltarea socială, au solicitat integrarea în această structură pentru a contribui cu experienţa lor şi a putea în continuare să-şi dezvolte expertiza pe aceste domenii. Am trecut în revistă totodată participarea activă a României (...) la câteva zeci de grupuri de lucru şi de comitete care vizează atât partea economică, dar şi partea socială şi lupta împotriva corupţiei, unde România în ultima perioadă este un participant foarte activ şi am discutat şi despre perspective pe termen scurt şi mediu (...) de implicare a României şi în alte programe de analiză şi de studiu şi de a folosi în cadrul OCDE experienţa şi expertiza acumulată şi pentru domenii precum ar fi educaţia, de exemplu, sau sănătatea", a afirmat Cioloş într-o declaraţie de presă comună cu Angel Gurria, conform Agerpres.

Premierul român a subliniat că OCDE este un centru de excelenţă în dezvoltarea socio-economică "unde se concentrează şi se adună expertiza statelor cele mai puternice din punct de vedere economic din lume". "Am avut totodată oportunitatea să mă adresez ambasadorilor statelor membre ale OCDE, unde am vorbit despre stadiul de dezvoltare economică, despre stadiul de dezvoltare socială a României, despre situaţia politică din România, axându-mă în primul rând pe bunele rezultate în evoluţia dezvoltării economice a României şi a creşterii economice, dar şi pe activitatea României de până acum în cadrul OCDE. Am subliniat şi în faţa Consiliului dorinţa României de a-şi pregăti şi a-şi depune candidatura pentru a deveni membru OCDE. (...) Din discuţiile cu domnul secretar general am concluzionat că vom avea tot sprijinul pentru a pregăti în mod activ această candidatură", a spus Cioloş, care a precizat că l-a invitat în România pe secretarul general al OCDE, acesta acceptând invitaţia lansată.

La rândul său, Angel Gurria l-a felicitat pe premierul român pentru transformările de succes din societatea românească şi a precizat că solicitarea ţării noastre va fi luată în considerare. "România participă la mai mult de 40 de grupuri de lucru, comitete, sub-comitete şi alte instrumente de lucru ale OCDE şi şi-a exprimat interesul de a continua să participe şi în continuare. (...) Domnul prim-ministru a exprimat foarte clar intenţia României de a solicita statutul de membru al OCDE şi acest lucru va fi luat în considerare", a spus Angel Gurria.

Potrivit MAE, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale. Din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică fac parte 35 de state, majoritatea state europene dezvoltate, care deţin peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri