Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dacian Cioloș prinde curaj și îl critică pe Klaus Iohannis: 'Lupta anticorupție a dispărut din agenda președintelui și din proiectele actualei coaliții'

Președintele USR, Dacian Cioloș, susține că România este pregătită să intre în zona Schengen încă din 2011, dar modificările din justiție au îngreunat parcursul țării noastre în această direcție. Liderul USR nu a ratat ocazia să îl critice din nou pe Klaus Iohannis și actuala coaliție de guvernare.

„Salut declarația fostului premier Cîțu care, în vară, spunea că România poate adera în acest an la Spațiul Schengen. A avut perfectă dreptate, numai că nu era vorba despre România. Croația o să ne-o ia foarte probabil înainte. Între timp, domnul Cîțu nu mai e premier, PSD conduce coaliția de guvernare, iar domnul Iohannis este confortabil să lucreze cu un guvern format cu oameni care au participat activ la distrugerea justiției - unicul motiv pentru care România nu e astăzi în Schengen.

Cei care vă vor spune că e o conspirație europeană, că sunt chestiuni ideologice sau că vor să ne înrobească străinii și să ne ia Portul Constanța nu doar că mint, dar o fac pe banii dumneavoastră.

Tehnic, România este pregătită de aderare încă din 2011. Însă decizia este una politică și trebuie luată în unanimitate de șefii de stat și de guvern din Consiliul European. Din 2011 până în prezent, acest lucru nu a fost posibil pentru că, pe parcursul anilor, România nu a convins toate statele membre că lupta împotriva corupției este una serioasă și susținută, că facem toate eforturile pentru a stopa traficul de bunuri și persoane peste granițele noastre, că luptăm eficient împotriva crimei organizate. Despre asta este vorba, indiferent ce intoxicări conspiraționiste vă vor picura unii în ureche. După ce, în 2016, guvernul pe care l-am condus a făcut câțiva pași care dădeau din nou o perspectivă tangibilă de aderare la Schengen, totul a fost distrus de Dragnea, de Tăriceanu și de Grindeanu cu Ordonanța 13 și tot ce a urmat. Asta, după ce Ponta și Antonescu au făcut același lucru în 2013, cu modificările la Codul Penal. Mi-ar fi rușine, astăzi, să fiu în același guvern cu unii dintre acești oameni.

În rest, dincolo de declarații goale și de victimizări puerile, nu văd nicio preocupare reală pentru aderarea la Spațiul Schengen - pentru cetățenii și oamenii de afaceri români, care ar beneficia, astfel, în mod real de libertățile de circulație aduse de apartenența la UE. Lupta anticorupție a dispărut din agenda președintelui Iohannis și din proiectele de reformă ale actualei coaliții de guvernare. O mare de liniște se așterne peste țară și compensăm statutul inferior cauzat de comportamentul unor politicieni iresponsabili cu victimizări și cu povești frumoase. De fapt, o mare de rușine ar trebui să se aștearnă peste politica noastră, care nu vede dincolo de malul Dâmboviței”, a spus Dacian Cioloș, pe pagina lui de Facebook.

Context

Guvernele Uniunii Europene au convenit joi că şi Croaţia poate intra în spaţiul Schengen, după ce Zagrebul a convins Bruxelles-ul că poate gestiona eficient graniţele externe ale blocului comunitar, transmite Reuters. În afară de Croaţia, celelalte state membre UE care nu fac parte din Schengen sunt Bulgaria, România, Cipru şi Irlanda. Comisia a recomandat includerea Croaţiei în Schengen în octombrie 2019. Unele grupuri neguvernamentale spun că Zagrebul a făcut eforturi exagerate pentru a demonstra UE că poate opri migranţii fără acte care trec în bloc, pentru a adera la Schengen. Este posibil ca ţara să beneficieze de o intensificare a turismului atunci când controalele de la frontiera cu restul blocului vor fi eliminate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.