DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dan Barna exultă după întâlnirea cu Orban: 'Suntem în măsură să comunicăm câteva victorii importante pentru USR'

Guvernul Romaniei / facebook
orban barna

Liderul USR Dan Barna a declarat luni că premierul Ludovic Orban a acceptat prorogarea pensiilor speciale pentru primari cu cel puţin un an, în condiţiile în care acestea ar fi urmat să intre în vigoare de la data de 1 ianuarie. De asemenea, Barna spune că prim-ministrul a acceptat amendamentul USR privind transparentizarea, iar toate modificările obscure în buget vor trebui să fie comunicate de către cei care le iniţiază.

”Suntem în măsură să comunicăm câteva victorii importante pentru USR, spun victorii pentru că sunt rezultatul unui demers pe care l-am avut în Parlamentul României şi vorbesc aici de acceptarea amendamentului privind transparentizarea. De acum înainte toate modificările acelea obscure care apăreau brusc în buget şi nu ştia nimeni de unde şi de ce au apărut vor trebui să fie comunicate şi să fie disponibile în spaţiul public de către cei care le iniţiază”, a declarat Barna, la finalul întâlnirii cu premierul Orban.

PSD, atac virulent la adresa Guvernului Orban: 'Bombele sunt în modificările la OUG114'. Vești proaste pentru românii cu rate

Liderul USR a spus că o victorie importante este prorogarea pensiilor speciale.
“O altă victorie importantă este prorogarea pensiilor speciale pentru primari cu încă cel puţin un an la momentul de faţă ceee ce este un element important. Acestea urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie şi ar fi devenit drepturi câştigate, nu se mai putea face nimic. Am reuşit să obţinem acordul premierului şi acordul PNL pentru prorogarea acestui termen”, a mai afirmat Dan Barna.
El a declarat că academiile fantomă nu vor mai primi fonduri de la buget.
“De asemenea, un amendament cumva moral pentru ceea ce înseamnă educaţia şi educaţia de calitate în România, academiile fantomă ale diverşilor politruci şi sinecurişti vor putea în continuare să îşi desfăşoara activitatea, dar doar în baza resurselor proprii, nu vor mai folosi resursele publice ale statului. (…) În domeniul infrastructurii am reuşit o creştere cu 80 la sută a alocării pentru infrastructura de reabilitare drumuri şi poduri. Practic de la 203 milioane cât era prevăzut iniţial bugetul a ajuns la 363 de milioane alocări pentru confortul şi calitatea drumurilor din România. Au mai fost aprobate amendamente în infrastructură, sănătate, educaţie, mediu”, a mai explicat Barna.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.