Dan Cărbunaru explică gafa demnă de 'Singur acasă': Tîlvăr nu a fost uitat la București, pregătirile sunt de când era Ciucă interimar!

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-11-2022

Actualizat: 02-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat miercuri că ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţia la evenimentul desfăşurat la fabrica IVECO, din Dâmboviţa, dar pregătirea vizitei a corespuns cu perioada în care premierul era şi ministru interimar al Apărării.

”Ministrul Apărării nu a fost omis din invitaţie, dar momentul în care s-au derulat pregătirile pentru efectuarea acestei vizite, implicând doi demnitari de înalt nivel, procedura de pregătire este una mai laborioasă, nu se face de pe o zi pe alta, a corespuns această perioadă de pregătire a vizitei cu momentul în care premierul în exerciţiu era şi ministru interimar al Apărării”, a spus Dan Cărbunaru.

Citește și: Noul ministru al Apărării, uitat la București. Cum explică premierul Ciucă că Angel Tîlvar nu este la fabrica de blindate

El a precizat că, şi pe fondul tranziţiei recent efectuate cu preluarea mandatului de către domnul Angel Tîlvăr (..) putem considera, în egală măsură, că deşi astăzi a lipsit de la întâlnire, ministrul Apărării fusese invitat, dar această situaţie a generat tehnice ce s-a întâmplat astăzi”.

Premierul Nicolae Ciucă, care a vizitat miercuri, împreună cu liderul PSD Marcel Ciolacu, fabrica IVECO din judeţul Dâmboviţa, a fost întrebat de ce la eveniment nu a participat şi noul ministru al Apărării, Angel Tîlvăr, el afirmând că a fost o chestiune de necorelare, pentru că a crezut că îl va anunţa preşedinte Ciolacu, iar liderul PSD a considerat că-l anunţă premierul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri