Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Costescu: 'Pentru proiectul de investiţii pe care l - am denumit 'CFR renaşte' sperăm să obţinem de la Guvern 250 de milioane de lei'

cfr

Compania CFR Călători are nevoie de 250 de milioane de lei pentru proiectul său de investiţii "CFR renaşte", bani care vor ajuta la creşterea parcului rulant cu 100 de vehicule, aici intrând atât locomotive, cât şi automotoare şi vagoane, a declarat, joi, directorul general al companiei, Dan Costescu, potrivit Agerpres.

El a precizat că, până la sfârşitul anului, şi-a propus creşterea parcului activ la peste 1.000 de vagoane, de la 850 în prezent, practic cu 17%.

"Creşterea parcului activ de la 850 la 1.000 de vagoane spre sfârşitul anului este tot o problemă de management. Am vizitat deja dintre reparatorii români cu care avem contracte, cu ei am stabilit noi condiţii de lucru. Practic, vom planifica şi sperăm să avem undeva la 30 şi ceva de vagoane reparate în fiecare an. Pe de o parte, avem întâi ieşirile din parc - acestea ies din parc deoarece ajung la scadenţă, în funcţie de tipul de vagon ajung la scadenţă la un moment dat - şi avem anul acesta peste 170 de vagoane care ne ies din parc pentru scadenţă. Apoi avem intrările - intrările din reparaţiile periodice - unde noi ne planificăm undeva între 30 şi 40 de vagoane pe lună, ceea ce înseamnă că o să ne ducem - lăsând la o parte lunile pe care le-am pierdut, ianuarie, când nu am fost aici - o să avem peste 400 de vagoane pe reparaţii periodice, plus vagoanele care trec prin cicluri mai complexe de reparaţii, reparaţii de modernizare. Aici, nu vor fi doar reparate, ci vor fi vagoane modernizate, care vor arăta ca nişte vagoane noi. Deci, dacă scădem din 170 şi ceva de vagoane din 400 obţinem rezultatul pe care l-am propus: obiectivul de 1000+ vagoane în parc", a explicat Costescu la Târgul de Turism al României.

Citește și: Andrei Caramitru profețește un dezastru pentru PNL: E doar o problemă de timp

Şeful CFR Călători a precizat că vagoanele modernizate arată ca noi şi presupun o serie de lucrări pentru montarea de toalete ecologice, instalaţii de climatizare, prize, coşuri de gunoi, în timp ce vagoanele reparate vor fi la un stadiu decent şi "ele vor arăta foarte bine, curate, la momentul expedierii în parcuri".

"Vom avea două surse pentru a majora acest parc. Una din surse este dată de vagoanele care se repară la reparaţiile periodice şi o să facem în jur de 30 - 40 de vagoane pe lună. În afară de acestea, vom avea o altă tranşă de vagoane, este vorba de investiţii, unde vagoanele nu vor fi doar reparate, ci vor fi reparate cu modernizare. Asta înseamnă că vor avea dotări noi, interiorul se va schimba complet, va fi unul modern, vom avea scaune noi, prize, toatele ecologice. Din păcate, nu avem aşa de mulţi bani la investiţii. Avem o tranşă foarte mică. Vom avea undeva la 20 şi ceva de vagoane anul ăsta, dar am pregătit pentru proiectul de investiţii pe care l-am denumit 'CFR renaşte' o altă tranşă, unde sperăm să obţinem de la Guvern 250 de milioane de lei. Cu aceşti bani - anul acesta sperăm să îi obţinem - putem să obţinem ceea ce ne-am propus şi, uitându-mă la modul în care suntem percepuţi în ultimele săptămâni, unde s-au văzut nişte lucruri concrete, am speranţa că şi Guvernul va considera că se schimbă lucruri şi că acesta va fi unul dintre cele mai bune locuri în care să dea aceşti 250 de milioane de lei pentru că se va vedea imediat în vagoane noi, modernizate pentru oameni", a subliniat acesta.

Dan Costescu a adăugat că ar fi foarte mulţumit dacă ar putea primi această sumă la prima rectificare bugetară, pentru a creşte parcul cu 100 de vehicule modernizate.

Citește și: Se dau 200 de milioane de euro pentru români. Cine poate beneficia de bani?

"Era bine dacă am fi avut această sumă, de 250 de milioane de lei, de la începutul anului ca să putem să planificăm mai bine, dar este suficient şi dacă îi vom primi la rectificarea din vară. Cu această sumă vom putea să avansăm şi să nu întrerupem acest program, 'CFR renaşte'. Cu această sumă vom putea creşte cu 100 de vehicule - aici intră şi locomotive şi automotoare şi vagoane. Va începe programul de la data la care vom avea alocaţi aceşti bani. Deocamdată, ce este acum sigur este reparaţia, deci nu acelea modernizate, ci vagoane care vor suplimenta cele 850 de vagoane ale parcului care sunt la limita de avarie. Majoritatea sunt vagoane salon, cu 60 de locuri", a adăugat el, subliniind că 1000+ este obiectivul de sfârşit de an 2020.

Potrivit acestuia, un vagon care se repară costă în principiu peste 100.000 de euro, în timp ce un vagon modernizat ajunge la peste un milion de euro, pentru că trebuie schimbate toaletele cu unele ecologice, un nou sistem de uşi, se pun difuzoare, prize etc.

Costescu a mai spus că, în ultimele trei săptămâni, compania a "scos" deja 76.000 de locuri prin reorganizarea şi optimizarea parcului.

Citește și: Gigi Becali acuzat de spălare de bani: ‘Nu sunt nici măcar suspect’

"În afară de aceste suplimentări, din reorganizarea şi optimizarea parcului am scos deja în aceste trei săptămâni 76.000 de locuri suplimentare, deci am putut să luăm în tren acei oameni care şi-ar fi dorit să meargă şi nu aveau loc - dovedeşte că înainte aveam foarte multe locuri în picioare, acum acestea s-au redus, ceea ce înseamnă că aproape toţi care au vrut să meargă cu trenurile au putut să urce. Trebuie să fim conştienţi că această schimbare de atitudine a noastră s-a văzut imediat în schimbarea călătorilor, şi-au schimbat şi ei atitudinea. Vin spre noi. În continuare ei vor fi şi mai mulţi, deci noi vom fi în aceeaşi dificultate cu parcul, deşi îl creştem. De asemenea, vom avea probleme pe care încercăm să le anticipăm şi să le tratăm cu sărbătorile legale, cu sezonul care începe. Vom fi în acest an într-o tensiune continuă. Vom fi tot timpul la limită, dar noi ne vom face treaba aşa cum ne-am făcut-o până acum", a susţinut directorul.

În plus, compania are acum 877 de vagoane, cu 27 de vagoane în plus faţă de începutul anului.

"Faţă de parcul de 850, ieri eram la 877, deci avem deja 27 de vagoane în plus concret în parc, ceea ce înseamnă undeva la 3 şi ceva la sută. Sunt parcuri europene care cresc cu 5% într-un an, iar noi am făcut 3,7% într-o lună. Sunt vagoane care au vârste respectabile, între 30 şi 50 de ani, excepţie fac vagoanele motoare (ramele Desiro) care au 15 ani. Ele se iau şi se modernizează. Este singura pârghie, întrucât noi nu mai putem să cumpărăm vagoane noi, pentru că acest lucru o poate face doar ARF. Singurul lucru pe care pot eu să îl fac fără să depind de alţii este să-mi reorganizez la sânge programul de reparaţii, ceea ce vom şi face", a arătat acesta.

Citește și: Cutremur la Antena 3! O vedetă părăsește postul, după 10 ani! Anunț făcut de Radu Tudor

Potrivit sursei citate, în prezent sunt peste 2.200 de vagoane în parcul inventar, doar 850 fiind active, deci undeva puţin peste o treime, ceea ce este foarte puţin. De asemenea, din total, după estimări, în jur de 600 de vagoane nu mai pot fi utilizate în niciun fel, iar orice modernizare ar însemna o pierdere de bani pentru companie şi pentru cetăţean.

"Ne vom concentra pe cele care pot fi modernizate şi le vom prioritiza pe cele care care se adaptează cel mai bine condiţiilor de trafic modern naţional şi internaţional", a încheiat şeful companiei.

CFR Călători are disponibile în trenurile existente în jur de 75.000 de locuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.