Dan Dungaciu a lansat volumul "We the People - Discursurile istorice ale lui Donald Trump"

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 03-12-2025 17:12

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: SCOTT OLSON / Getty images / Profimedia

Volumul "We the People - Discursurile istorice ale lui Donald Trump", cu selecţia, notele şi studiile introductive realizate de Dan Dungaciu, a fost lansat, miercuri, de Editura Creator în spaţiul de evenimente "Ion Creangă" din cadrul Târgului Gaudeamus, relatează Agerpres.

"Când Donald Trump spunea, în 2016, 'vreau să deschid o relaţie cu Federaţia Rusă şi să discut cu China', ăsta a fost un şoc. Dacă citeşti discursul din 2016, este exact ce se întâmplă acum într-o altă ambianţă şi o altă atmosferă. Este trendul istoriei, nu este accidentul istoriei. Deci, de la acel discurs până la ultimul său discurs de la Organizaţia Naţiunilor Unite, această carte cuprinde cam tot ce este important, mai ales pentru publicul american din discursurile lui Donald Trump. Sunt cele mai importante discursuri, discursul de învestitură, discursul de la Organizaţia Naţiunilor Unite, discursuri pe care le face ca reacţie la diverse evenimente, discursurile din Lumea Arabă, discursul din Ierusalim, discursul din Polonia, faimosul său discurs de acolo, discursuri care îi conturează foarte bine teoria şi viziunea. Sunt unele discursuri de o emoţionalitate maximă, în care dragostea de ţară a lui Donald Trump este atât de pregnantă, încât, chiar dacă nu eşti american, simţi un fior", a spus Dungaciu, la lansare.

În opinia sa, nu există o conversaţie "firească" în România despre Donald Trump, "un politician care are multe să ne înveţe şi despre care se vorbeşte foarte puţin". "Am încercat să-l aduc un pic în prim-plan-ul publicului din România şi pe această dimensiune, pentru că despre Donald Trump încă nu avem o conversaţie firească. Suntem încă în Opoziţie, suntem încă în încrâncenare, suntem încă în regrete, suntem încă, nu-i aşa, într-un soi de furie sau într-un soi de aşteptare ca 'răul' produs de venirea lui Donald Trump să treacă. Este o enormă greşeală. Este cel mai mare fake news, cea mai mare manipulare mediatică pe care o vedem în acest spaţiu, incapacitatea noastră de a avea o privire onestă, corectă faţă de America şi faţă de preşedintele Statelor Unite", a susţinut Dan Dungaciu, ales recent prim-vicepreşedinte al AUR.

El a spus că nu-şi face iluzii că această carte va modifica radical societatea românescă, dar poate produce o schimbare. "Până la urmă, citatele pe care Donald Trump le are în acest volum sunt şi despre noi, sunt despre cum arată lumea şi dacă nu îndrăznim să ne privim în oglindă şi să ne spunem 'suntem români, hai să începem o conversaţie de la asta', măcar să ne impulsioneze Donald Trump s-o facem. Pentru că, Donald Trump, când vorbeşte lumii, vorbeşte, cum ar spune postmodernii, 'situat'. El este american, vorbeşte din America şi nu-l interesează altceva decât America", a declarat Dungaciu.

Prezent la lansare, Petrişor Peiu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a susţinut că, "într-un fel sau altul, Donald Trump se află în centrul lumii, astăzi, chiar dacă este pe o scenă unde sunt alţi lideri de ţară mult mai vechi decât el".

"Xi Jinping, Vladimir Putin şi o parte din liderii europeni se află la conducere de mai mult timp decât Donald Trump, dar ei nu au reuşit să genereze niciun curent global. (...) Donald Trump schimbă cumva mersul istoriei începând cu 2016", a susţinut Peiu.

În opinia sa, "marea artă" a lui Trump este că a spus lucruri complicate într-un mod simplu, pe care l-au înţeles sute de milioane de oameni.

"El a transmis ideile mari, generoase, simple, prin care încearcă să reclădească un spirit occidental, plecând de la ideea că încearcă să reclădească o altfel de Americă. Din păcate, aşa cum spunea foarte bine aici profesorul Dungaciu, nu a mai radiat această efervescenţă recâştigată în America şi către Europa. Noi am continuat să ne temem de aceste idei mari. Noi continuăm să rămânem în lumea noastră oarecum mică, izolată. Nu vedem ce se întâmplă nici măcar în Turcia. Noi n-am asimilat ce se întâmplă în Turcia. Noi n-am asimilat ce se întâmplă în ţările din aşa-numiţii Balcani de Vest, darmite să asimilăm ce se întâmplă cu China, cu Coreea, cu Vietnam, lucruri absolut spectaculoase", a transmis Petrişor Peiu.

Potrivit preşedintelui AUR, George Simion, Donald Trump a explicat că viitorul politic se va despărţi între patrioţi şi globalişti.

"Nu mai avem dreapta şi stânga, foarte multe persoane din spaţiul public românesc s-au reaşezat pe această axă. Apariţia acestei cărţi şi viitoarele acţiuni nu vin decât să întărească această idee şi această falie, pe care eu unul nu mi-aş dori-o să fie atât de stridentă în societatea românească. Aş dori să ne înţelegem mult mai mult între noi, aş dori să dialogăm mult mai mult între noi. Din păcate, (...) devine din ce în ce mai greu să dialoghezi, discuţiile despre libertăţile fundamentale şi despre democraţie ajung să ne pună unii împotriva celorlalţi şi să nu ne mai înţelegem. Eu sunt bucuros că, inclusiv prin venirea domnilor profesori Peiu şi Dungaciu în echipa acestui partid trumpist, care, astăzi, a devenit primul partid al României în preferinţele de vot, reuşim să dăm voce unei pături din ce în ce mai mari de români, care nu sunt reprezentaţi în acest moment politic sau nu erau reprezentaţi şi dăm un sens ideii de patriotism în varianta noastră naţional-conservatoare, adică în ideea de românism pe ambele maluri ale Prutului", a declarat Simion.

Potrivit Editurii Creator, volumul "We the People - Discursurile istorice ale lui Donald Trump" propune o lectură esenţială pentru înţelegerea unuia dintre cele mai influente şi controversate fenomene politice contemporane, reunind discursuri definitorii pentru perioada Trump, contextualizate riguros şi analizate prin prisma impactului lor social, geopolitic şi ideologic, cartea oferind cititorilor ocazia de a reflecta asupra retoricii puterii şi a rolului comunicării politice în remodelarea scenei internaţionale".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri