Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a declarat în direct la Realitatea Plus că formațiunea își menține direcția politică, în ciuda incertitudinilor legate de perioada de după moțiunea de cenzură.
„Noi am spus că obiectivul nostru strategic sunt alegerile anticipate, obiectivul nostru tactic a fost moțiunea de cenzură. Ce va urma după asta, cred că e prea devreme să ne pronunțăm. Nu există decizii ale forurilor statutare ale partidului în această direcție.”
Dungaciu a sugerat că scenariul conturat în culisele politice ar indica mai degrabă o schimbare de formă decât una de fond, criticând direcția în care ar putea merge negocierile pentru formarea unui nou guvern.
„Sentimentul pe care îl am în acest moment este că România nu s-a schimbat, s-a schimbat premierul, dar rămâne totul la fel. Și din punctul acesta de vedere se creează un soi de consens, cvasi-consens, în care, până la urmă, dincolo de încălcările constituționale foarte grave din partea președintelui, cum bine ați remarcat, de la început președintele s-a declarat mediator, dar a exclus un partid care reprezintă jumătate de românie, electoral vorbind, de la orice negociere.”
Liderul AUR a criticat și modul în care ar fi gestionate consultările politice, susținând că anumite decizii ar contraveni rolului constituțional al șefului statului, inclusiv în privința desemnării unui premier susținut de o majoritate parlamentară.





























