Un specialist în relații internaționale consideră că nu o să fie război în Ucraina și că toate statele știu acest lucru.
Dan Dungaciu a declarat duminică, la Antena 3, că este interesant faptul că deși englezii și americanii, printre alții, vorbesc de iminența unei invazii a rușilor în Ucraina, totuși Ucraina nu pare să fie convinsă de acest lucru.
Dungaciu a remarcat că președintele ucrainean a avut sâmbătă, la Munchen, un discurs în care nu era limpede pe cine este mai supărat, pe ruși sau pe occident.
„Toată lumea știe că nu o să fie război”, a afirmat analistul. „Dar toata lumea stie ca trebuie sa se iasa cu o varianta care sa fie vandabila pentru toate partile implicate”, a adăugat Dungaciu, adică rezolvarea crizei ucrainene să se realizeze astfel încât atât NATO cât și Rusia să nu rămână cu onoarea pătată.
„Ce se intampla acum e o negociere pe acest spatiu (ucrainean) care sa garanteze Rusiei ca NATO nu se extinde”, a mai afirmat Dungaciu.
O invazie rusă a Ucrainei pare acum "mult mai probabilă decât improbabilă" şi toate semnele sugerează că este "foarte iminentă", a declarat duminică ministrul britanic pentru Europa, relatează Reuters.
Preşedintele american, Joe Biden, a declarat vineri că este "convins" că omologul său rus, Vladimir Putin, "a luat decizia" de a invada Ucraina.
Comentează