Dan Negru a transmis un mesaj ionic în ziua în care a avut loc sfințirea Catedralei Naționale. Prezentatorul a amintit despre numărul mare de politicieni și VIP-uri care au participat la eveniment.
Negru a recunoscut că și el a avut o invitație, dar a decis să nu o onoreze.
„Să faci ce zice popa, nu ce face popa”
„Poate că Iisus n-ar fi prins o invitație azi la Sărbătoarea Catedralei, printre atâtea VIP-uri. Eu-păcătosul-am prins dar nu aș fi fost o bună companie pentru EL. Marea noastră greșeală însă e că îl confundăm pe Dumnezeu cu funcționarii Lui! Românul e isteț, are vorba: să faci ce zice popa, nu ce face popa !
„Când trăiești într-o Europă creștină, cu istorie și artă religioasă, și nu-i cunoști cultura religioasă ești un tăntălău fudul. Peste o sută de ani, nimeni nu-și va aminti că a existat Mall Băneasa, mallu’ din Iași ori Timișoara . Catedrala de azi, însă, strănepoții noștri o vor găsi tot aici”, ”, a scris Dan Negru, pe pagina de Facebook.
„Sculptura lui Brâncuși nu s-a întors, e tot departe”
Dan Negru vorbește în mesajul său despre de campania din 2016 pentru răscumpărarea operei lui Brâncuși, „Cumințenia Pământului”.
„Atunci, cei care cunoșteau preferințele imobiliare ale lui Dumnezeu, “lemnul și spațiile mici” ne îndemnau să donăm pentru sculptură în loc de catedrală. Praful s-a ales de campanie! Încă o țeapă a statului! Sculptura lui Brâncuși nu s-a întors, e tot departe și statul a eșuat în recuperarea ei. Catedrala însă e aici!
Uneori și sufletul are nevoie de un loc de odihnă. Într-o capitală în care prăpastia dintre bogați și săraci este atât de adâncă, o biserică e locul de odihnă al sufletului-pentru că sufletul este singurul lucru care face diferența dintre bogat și sărac”, a adăugat.
Dan Negru spune că și-ar fi dorit ca „ca cei care stăteau înăuntru să fie scoși afară și cei de afară să fie poftiți înăuntru”.
„Nu-mi place gălceava popilor! Dar cearta e între oameni, nu între oameni și Dumnezeu. Celor care cred că certurile și mândria popilor vor slăbi credința noastră le reamintesc povestea lui Napoleon: când s-a întâlnit cu cardinalul Consalvi, împăratul i-ar fi spus:
"Nu-mi stă nimic în cale! Pot să distrug pe cine vreau- oameni, lucuri, instituții - și urând voi distruge biserica" Cardinalul, calm, i-a fi răspuns:
"Veți pierde, Majestate! N-am reușit noi, preoții, să distrugem Biserica lui Iisus în două mii dee ani! veți pierde, sire", a mai scris prezentatorul.
Cine a participat la sfințirea Catedralei Neamulu
Zece mii de pelerini şi 2.500 de invitaţi oficiali au fost prezenți la inaugurarea Catedralei Naţionale.
Printre invitați s-au numărat preşedintele Nicuşor Dan, alături de familie, premierul Ilie Bolojan, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu.



Gigi Becali, Marcel Ciolacu, George Simion, Lia Olguța Vasilescu, primărița municipiului Craiova, Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, Simona Bucura-Oprescu, Ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse din România, dar și ministrul Apărării - Ionuț Moșteanu și Ludovic Orban, fostul prim-ministru al României.
Nu au lipsit nici șeful DSU, Raed Arafat, ministrul Muncii - Florin Manole, senatorul - Paul Stănescu, Viorica Dăncilă și președintele Camerei Deputaților - Sorin Grindeanu, sau Victor Ponta.
Principesa Margareta şi Principele Radu au asistat și ei la inaugurarea Catedralei Naţionale, cea mai mare biserică ortodoxă din lume.
Slujba de sfinţire a picturii Catedralei va fost oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoţi şi 12 diaconi.































Comentează