Procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 5 iunie 2015, față de inculpatul ȘOVA DAN-COMAN, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați „Șova și Asociații”, în prezent senator, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni)
- evaziune fiscală în formă continuată
- spălare de bani
În aceeași cauză, față de Șova Dan-Coman se efectuează și acte de urmărire penală pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, împrejurare mediatizată anterior (comunicat nr. 494/VIII/3 din 13 martie 2015). În legătură cu aceste fapte, procurorii au solicitat Senatului încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului ȘOVA DAN-COMAN, însă cererea a fost respinsă de plenul Senatului, comunicarea oficială fiind primită de procurorii DNA la data de 4 iunie 2015.
În ordonanța de dispunere a controlului judiciar se arată că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 30.08.2007, între SCA „Șova și Asociații” reprezentată de Șova Dan-Coman și Cabinetul Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel” reprezentat de Ponta Victor-Viorel s-a încheiat o convenție de conlucrare profesională, având ca obiect conlucrarea celor două părți în dosarele de natură penală, de drept penal al afacerilor, precum și în alte cauze în care se va ivi necesitatea.
Șova Dan-Coman a fost singura persoană cu drept de dispoziție în privința oricăror acțiuni de orice natură care implicau societatea de avocați.
În perioada octombrie 2007 – decembrie 2008, Ponta Victor-Viorel a falsificat 17 facturi fiscale menționând în cuprinsul lor împrejurări necorespunzătoare adevărului în sensul că a prestat activități juridice în temeiul convenției de conlucrare încheiată cu SCA „Șova și Asociații”.
Fiecare factură fiscală a fost folosită, după întocmire, prin înregistrarea atât în contabilitatea cabinetului de avocat cât și în contabilitatea societăți de avocatură.
Pentru presupusele activități efectuate în conlucrare, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, a efectuat plata contravalorii celor 17 facturi fiscale în valoare de 181.439,98 lei, emise de Ponta Victor-Viorel.
Ulterior, pe fondul unor controale fiscale, desfășurate în perioada mai-octombrie 2011, Ponta Victor-Viorel s-a înțeles cu Șova Dan-Coman să întocmească în cadrul societății de avocați, rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenția.
Astfel, în cursul lunii august 2011, s-au întocmit în fals, 16 înscrisuri corespunzătoare câte unei luni din intervalul septembrie 2007 - decembrie 2008.
În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activitățile respective, nici măcar în parte.
În perioada 11 noiembrie 2008 - iunie 2009, societatea de avocați a transmis lui Ponta Victor-Viorel dreptul de utilizare cu titlu gratuit a autoturismului marca Mitsubishi Lancer Evo 10. În tot acest timp, societatea de avocați a plătit avansul (37.027,41 lei), ratele de leasing (aprox. 6.000 lei/lună) și alte obligații către firma de leasing, în total, 79.641,11 lei. În luna iunie 2009, Ponta Victor-Viorel a preluat leasingul autoturismului fără să mai achite vreo sumă de bani societății de avocați.
Autoturismul a fost achiziționat de societatea de avocați SCA „Șova și Asociații”, la solicitarea expresă a lui Ponta Victor-Viorel. În tot acest timp, societatea de avocați a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit și de alte deduceri.
În perioada octombrie 2007 - iunie 2009, societatea de avocați a transmis unei persoane, afin de gradul II cu Ponta Victor-Viorel, dreptul de utilizare cu titlu gratuit, exclusiv în scop personal (fără vreo legătură cu activitatea societății de avocați) a autoturismului marca Audi Allroad. Bunul fusese achiziționat în vederea desfășurării activității societății de avocați. Societatea de avocați a plătit avansul, ratele de leasing și toate cheltuielile aferente contractului până la sfârșitul anului 2009.
În tot acest timp, societatea de avocați a beneficiat de deducerea TVA, a impozitului pe profit și de alte deduceri. În luna iunie 2009 autoturismul a fost declarat furat.
La data de 1 ianuarie 2010, societatea de avocați continuatoare a SCA „Șova și Asociații” a semnat un contract denumit „cooperation agreement” cu valabilitate de 4 ani, având ca obiect consultanță juridică în materia dreptului european și finanțării de fonduri comunitare, cu o persoană apropiată lui Șova Dan-Coman.
În temeiul pretinsei cooperări, respectiva persoană a primit lunar suma de 3.000 euro. În realitate între cele două părți nu a existat nici un fel de cooperare, contractul fiind încheiat pentru a procura un folos necuvenit persoanei respective, precum și pentru diminuarea obligațiile fiscale ale societății de avocați.
Astfel, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale a fost creat un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 147.724,22 lei.
Sumele de bani provenite din faptele menționate au fost dobândite de Șova Dan-Coman în perioada aprilie 2007 - decembrie 2008 și au fost la dispoziția acestuia în conturile deschise de societatea de avocați, iar o parte din aceste sume a fost folosită în același interval de timp, în interes personal.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Șova Dan-Coman trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea
Inculpatului Șova Dan-Coman i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatului Șova Dan-Coman i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Dan Șova, plasat sub control judiciar. NU are voie să vorbească cu Ponta
Explorează subiectul
Articole Similare

295
'Vine perioada de jale!': un important om de afaceri avertizează asupra prăbușirii economiei României
295

156
Franţa şi Norvegia au pus la cale un plan de susţinere a Ucrainei: ce prevede acordul semnat
156

202
Un tată a rescris manualul de istorie al fiului său cu ajutorul AI: 'Probabil e cel mai bun citit de mine'
202

595
Adio, Africa așa cum o știm! Continentul se rupe sub ochii noștri
595

303
ICE se retrage din Minneapolis - ”Țarul Frontierelor” anunță că Trump a aprobat încetarea misiunii
303

523
Aceste cinci greșeli online te pot costa foarte mult: ARB, Poliția Română și DNSC trag un puternic semnal de alarmă
523

387
A devenit tată la 91 de ani: "Sunt în formă bună”. Povestea uimitoare a bărbatului cu șapte copii
387

403
VIDEO Donald Trump avertizează Iranul: vor fi consecințe 'foarte traumatizante' dacă respinge acordul nuclear
403

373
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a vizat obiective militare și energetice din regiunile Volgograd și Tambov
373

334
Horoscopul zilei de 14 februarie 2026. Leii se simt iubiți. Află ce se întâmplă cu zodia ta
334

407
Suedia, viraj major după ani de digitalizare: Se renunță la ecranele din școli în favoarea cărțilo ipărite
407

672
Valentine's Day a fost interzis. Țările care nu celebrează Ziua Îndrăgostiților / Cine încalcă legea va fi pedepsit
672

583
Au apus vremurile în care lumea se baza pe America. Cum s-a ajuns ca Europa să fugă de Donald Trump și nu după el
583

















Comentează