Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Petrescu a pus tunurile pe jucători, după victoria lui CFR cu Lazio: 'Billel nu a fost concentrat, ca de obicei. El nu s-a antrenat serios'

www.prosport.ro
Dan Petrescu

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a declarat la finalul meciului cu Lazio, de joi seara, scor 2-1, în grupele Europa League, că victoria obţinută este una meritată, atribuind meritele jucătorilor săi.

"Nu sunt eu cel mai important al serii, echipa CFR Cluj e cea mai importantă. A fost un meci cu intensitate maximă. Din păcate, în prima repriză echipa a suferit puţin, poate şi din cauza sistemului, am lucrat numai două zile în sistemul cu trei fundaşi. Îi înţeleg pe jucători, dar sistemul nu e cel mai important, ci atitudinea, spiritul şi modul cum abordezi meciul. S-a văzut calitatea incredibilă a lui Lazio, ce jucători au, dar golul marcat de Deac a venit la timp. În repriza a doua, cei trei fundaşi centrali au jucat foarte bine", a declarat Petrescu, la finalul meciului cu Lazio, pentru DigiSport.

Citește și: Mare atenție! Șoferii pot rămâne mult mai ușor fără permis – Noile modificări din Codul Rutier

Ulterior, Petrescu i-a atras atenţia lui Billel Omrani, cel care a înscris golul decisiv cu Lazio, pentru numeroasele ocazii ratate. Tehnicianul a explicat şi de ce a pierdut atacantul postul de titular: "Omrani a ratat prea mult, dacă nu dădea gol după bară, eram toţi aici şi regretam. De aia a pierdut şi echipa. La început de săptămână nu s-a antrenat cum trebuie şi a pierdut echipa. I-am spus că ştie cum sunt şi că ţin foarte mult la el, dar altul care se antrenează bine ce să zică? E bine pentru clubul nostru, pentru jucători, o victorie importantă, împotriva unei echipe valoroase. Asta s-a văzut în prima repriză. M-au surprins foarte mult cei doi fundaşi de bandă, o viteză şi o forţă de atac incredibile. În prima repriză a mai fost un penalti clar la un corner, înainte de penaltiul acordat. Dacă nu avem VAR nu se acordă. Dacă nu primeam penalti era posibil să schimb sistemul. Cestor, Burcă şi Boli, mai ales în repriza a doua şi-au făcut treaba bine. Am avut o discuţie un pic mai dură la pauză, pentru că nu mi-a plăcut ce am văzut. Trebuia să marcăm mai multe goluri, pentru că Billel nu a fost concentrat, ca de obicei. El nu s-a antrenat serios. Dacă pierdem sau ieşea rău aş fi fost pus la zid că de ce am schimbat sistemul. Mi-a ieşit".

Citește și: Cutremur la Poliția Caracal! Decizia care răstoarnă situația actuală

În final, Petrescu a glumit, spunând că CFR Cluj trebuie să facă o poză la actualul clasament din grupa E a Europa League, formaţia ardeleană fiind pe primul loc după prima rundă: "Oricine îşi doreşte să câştige cu Lazio, suntem la început în grupe, am început cu dreptul, mă bucur că acasă mereu am pus probleme adversarilor. Nu e prima dată când joc în acest sistem. Dacă adversarul joacă cu două vârfuri împinse, fac asta pentru că a trebuit să-i acopăr cu cei trei fundaşi centrali, mai ales că ei au şi încercat să urce. Astăzi a fost o victorie meritată. Trebuie să facem poză la clasament, sper să rămână aşa".

Citește și: Lovitură dură pentru Lucian Mîndruță! Acuzat de răspândirea de știri false

CFR Cluj s-a impus cu 2-1 contra lui Lazio, în prima rundă din grupa E a Europa League. Italienii au deschis scorul în minutul 25, prin Bastos, însă echipa lui Dan Petrescu a întors rezultatul. Deac, din penalti, în minutul 41, şi Omrani, în minutul 75, au punctat pentru ardeleni.

În urma disputării primei runde din grupa E a Europa League, CFR Cluj a trecut pe primul loc, cu 3 puncte. Rennes şi Celtic Glasgow au câte un punct, după remiza de joi seara, scor 1-1.

Citește și: Lovitură pentru bucureșteni! Facturi uriașe în sezonul rece

Următorul meci al lui CFR Cluj în Europa League va avea loc joi, 3 octombrie, pe terenul lui Celtic Glasgow, campioana Scoţiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.