Dan Petrescu și-ar fi dat acordul să revină pe banca celor de la CFR Cluj, după ce a avut o discuție cu Iuliu Mureșan în această seară. Clujenii au rămas fără antrenor, Andrea Mandorlini (65 de ani) fiind demis.
În comunicatul remis de club se specifică faptul că în următoarea perioadă Ovidiu Hoban și Laurențiu Rus se vor ocupa de echipă.
Dan Petrescu s-ar fi înțeles deja cu șefii clujenilor pentru a reveni pe banca tehnică, dar potrivit Iamsport, acest lucru se va întâmpla peste două săptămâni.
Antrenorul a plecat din Gruia la finalul lunii august. Atunci spunea că are unele probleme medicale și va lua o pauză de lungă durată.
”Vreau să-mi iau o pauză, un an, doi, trei, patru, cinci. Dacă voi fi sănătos, mă voi întoarce, declara Dan Petrescu, pe 22 august.
Acesta ar urma să fie al cincilea mandat al lui Dan Petrescu la CFR Cluj. I-a mai antrenat pe clujeni în perioadele iunie 2017 - iunie 2018, martie 2019 - noiembrie 2020, august 2021 - iunie 2023 și aprilie 2024 – august 2025.
CFR Cluj tocmai a fost învinsă de Petrolul, 0-1, și este abia pe locul 11 în SuperLigă, cu 13 puncte acumulate în 13 runde. Distanța față de play-off este de șase puncte.
Andrea Mandorlini a fost demis
„Mulțumim, Andrea Mandorlini!
Clubul CFR 1907 Cluj și tehnicianul Andrea Mandorlini au încetat colaborarea începând din această seară. În următoarea perioadă, de pregătirea echipei se vor ocupa antrenorii noștri secunzi, Laurențiu Rus și Ovidiu Hoban.
Îi mulțumim domnului Mandorlini pentru munca depusă la CFR Cluj în cele trei mandate ca antrenor al echipei noastre și îi dorim mult succes mai departe!”, a fost comunicatul oficial al echipei din Gruia.
Comentează