Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dan Puric, Filomelos şi Ribale Wehbé la 'Zilele Sf. Ier. Dionisie Erhan', în Parohia Sascut Sat

ziuadecj.realitatea.net
Dan Puric

Manifestările „Zilele Sf. Ier. Dionisie Erhan” de la Parohia Sascut Sat – Schineni din judeţul Bacău se vor încheia vineri cu o conferinţă şi un concert de muzică psaltică, notează Basilica.ro.

Evenimentele încep de la ora 18:00 și vor fi transmise live pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Conferinţa „Mărturisitorii Ortodoxiei” va fi susţinută de actorul și scriitorul Dan Puric, iar concertul, de Corul Psaltic „Filomelos” din Borzești şi Ribale Wehbé din Liban.

„Nădăjduim ca manifestările culturale şi liturgice organizate de Zilele Sf. Ier. Dionisie Erhan să fie un urcuş duhovnicesc pentru cei care vor lua parte la ele, totodată, rugându-i pe sfinţii ocrotitori – Nicolae, Vasile cel Mare şi Donisie – să fie mijlocitori înaintea tronului dumnezeiesc pentru mântuirea sufletelor noastre”, a declarat Părintele paroh Alexandru Grigoraş.

„Zilele Sf. Ier. Dionisie Erhan” au început în parohia băcăuană, miercuri, 15 septembrie 2021. Parohia Sascut Sat îl cinstește în acest fel pe sfântul basarabean întrucât a avut bucuria de a primi recent un fragment din moaștele sale.

În cadrul manifestării, la patrimoniul parohiei s-au adăugat două racle cu fragmente din moaştele „Sf. Ier. Nicolae” și „Sf. Ier. Vasile cel Mare”. Acestea au fost primite joi în dar de la Parohia „Sf. Irodion de la Lainici” – Padova din Italia.

„Darul vine ca urmare a bunei colaborări şi a înfrăţirii dintre cele două parohii”, a precizat Părintele Alexandru Grigoraş.

Biserica parohială din Schineni este monument istoric clasa B, datând din 1809. A fost construită de boierul Petrache Sturza pe un vechi amplasament monastic. În biserica parohială a slujit Părintele Teodor Atanasiu (+1893), tatăl Episcopului Teodosie (Atanasiu) al Romanului. Părintele Alexandru Grigoraș slujește din 2019 ca paroh al acestei parohii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.