DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dan Vîlceanu a discutat cu marii afaceriști: 'I-am asigurat pe toţi participanţii că nu se va repeta eşecul Măsurii 3'

Captura facebook
dan vilceanu 1

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, a avut, marţi, o consultare cu mediul de afaceri privind ghidul solicitantului aferent măsurii 4.1.1. şi a anunţat că vor fi modificări asupra sumei care poate fi accesată, cât şi asupra criteriilor de departajare. Prin urmare, o firmă va putea solicita un grant de investiţie de cel mult 5 ori valoarea cifrei de afaceri pe care a înregistrat-o în anul 2019. „Valoarea minimă a unui proiect va fi de 50.000 euro şi de maximum 1 milion de euro. Valoarea totală a prezentei scheme de ajutor de stat va rămâne 358 milioane euro. I-am asigurat pe toţi participanţii că nu se va repeta eşecul Măsurii 3”, a mai spus Vîlceanu.

„Astăzi (marţi - n.r.) a avut loc o consultare cu mediul de afaceri privind ghidul solicitantului aferent măsurii 4.1.1., un grant de investiţii foarte aşteptat. În urma discuţiilor am luat câteva decizii: Am adus modificări asupra sumei care poate fi accesată precum şi asupra criteriilor de departajare. Astfel, o firmă va putea solicita un grant de investiţie de cel mult 5 ori valoarea cifrei de afaceri pe care a înregistrat-o în anul 2019. Am ajuns la o concluzie privind criteriul de departajare. - până la un scor de maximum 60 de puncte (60% din punctaj), proiectele vor fi evaluate automat şi ierarhizate în funcţie de punctajul obţinut. - În a doua etapă, în ordinea punctajului obţinut, dosarele vor fi evaluate în funcţie de criteriul verde (40% din punctaj) şi doar până la atingerea limitei maxime de 358 milioane de euro. - Numărul minim de puncte pe care un proiect trebuie să îl obţină ca să fie eligibil pentru finanţare este de 70”, a scris Dan Vîlceanu, marţi pe Facebook.

El a adăugat că, în cazul în care vor exista proiecte cu punctaj egal, criteriile de departajare vor fi: 1. ponderea echipamentului tehnologic din valoarea totală a proiectului; 2. numărul locurilor de muncă nou create; 3. data şi ora depunerii proiectului.

„Valoarea minimă a unui proiect va fi de 50.000 euro şi de maximum 1 milion de euro. Valoarea totală a prezentei scheme de ajutor de stat va rămâne 358 milioane euro. I-am asigurat pe toţi participanţii că nu se va repeta eşecul Măsurii 3. Îmi doresc să punem în consultare publică ghidul de finanţare pentru că avem nevoie de investiţii şi de beneficiari care propun activităţi sustenabile. Doar cu investiţii putem crea locuri de muncă şi putem creşte nivelul de trai din ţara noastră. Au participat la discuţie colegi din minister, dar şi reprezentaţi ai Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), ai Asociaţiei Teritoriale pentru Energie şi Eficienţă Energetică, ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), ai Federaţiei Naţionale a Grupurilor de Acţiune Locală din România, ai Asociaţiei Consultanţilor în Management din România (AMCOR), ai Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, ai Patronatului Consultanţilor pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului şi alţi reprezentanţi ai mediului de afaceri”, a mai precizat Vîlceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.