Dana Budeanu a lansat un atac dur, pe rețelele sociale, la adresa premierului desemnat Luca Niculescu. Ea susține că România se află de luni bune într-o perioadă de instabilitate și acuză liderii politici că iau decizii fără să țină cont de interesele alegătorilor.
Dana Budeanu nu are o părere bună despre premierul desemnat Luca Niculescu
Budeanu nu are o părere bună despre premierul desemnat Luca Niculescu, despre care spune că este „conserva serviciilor franceze care conduc România”.
„Sorin Grindeanu așteaptă să vadă ce oferă un neica nimeni, care n-a făcut nimic niciodată pentru România, pus de francezi, să vedem la ce s-a gândit el. La ce să se gândească pentru România, când n-a lucrat niciodată pentru România, când nu știe nimic despre România? Este conserva serviciilor franceze care conduc România.
Politica nu-i pură și nevinovată. E pentru bărbați cu ouă. Nu e pentru fătălăi care habar n-au de capul lor și care negociază soarta României în restaurante arăbești. Păi ce experiență are Grinch să scrie programe de guvernare? Cu cine să scrie programe de guvernare?! A mai scris programe de guvernare?! Cu cine?! Deci e o cardeală, ok?”, a declarat Dana Budeanu în mediul online, potrivit romaniatv.net.
Cine este Luca Niculescu
Luca Niculescu, desemnat luni seara premier de președintele Nicușor Dan, s-a remarcat inițial ca jurnalist, postură în care a activat cea mai mare parte a carierei. În 2016 a fost numit ambasador, iar în 2022 a revenit la ”vatră”, ca secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, unde este coordonatorul aderării României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), așa-zisul club al bogaților lumii.
Niculescu nu a avut niciodată, oficial cel puțin, un partid care să-l susțină, ceea ce-l exclude din categoria politicienilor. În schimb, poate fi numit diplomat de succes, iar de câțiva ani încoace și manager cu bune rezultate, dat fiind faptul că România este foarte aproape să devină membru al OCDE.
În 2016, fostul președinte Klaus Iohannis l-a numit ambasador în Franța, iar la finalul mandatului a fost decorat de președintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare.
Însărcinat să coordoneze etapele aderării României la OCDE, Luca Niculescu mărturisea chiar că a renunțat la televizorul din casă, pentru a nu fi distras de la prioritatea numită OCDE. Tot în legătură cu acest obiect esențial, se declara ”condamnat” să fie optimist, iar rezultatele îl confirmă: România avea, la sfârșitul lui august, 24 dintre cele 25 de avize necesare, ceea ce înseamnă că este foarte aproape de aderare.
Între 1992 și 2016, Luca Niculescu a fost jurnalist. Redactor-șef al postului de radio RFI România, precum și realizator de emisiuni la mai multe televiziuni: Money Channel, TVR 1, Digi24. Specializat mai ales în relații internațională, a avut timp de cinci ani, o rubrică săptămânală în Dilema Veche. A fost, în același timp, corespondent permanent în România pentru mass-media din Franța (France Info, France Culture, France Inter, TV5 și cotidianul Libération).
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București (1995), este titular al unui master în Jurnalism European, la Centrul Universitar pentru Jurnalism, Strasbourg (1996). Luca Niculescu s-a născut la 25 aprilie 1971, la București.





























Comentează