Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dăncilă, atacată DUR după ce a propus un pact tuturor partidelor: 'Țara arde și baba se piaptănă'

Guvernul Romaniei
Viorica Dancila

Deputatul PNL Răzvan Prișcă a declarat, despre pactul propus de Viorica Dăncilă, că „țara arde și baba se piaptănă”, precizând că cel mai probabil PNL va depune săptămâna viitoare moțiunea de cenzură la adresa Guvernului.

„Țara arde și baba se piaptănă. Doamna Dăncilă și-a asumat miercuri că vine în Parlament. Dacă nu se va întâmplat asta noi avem deja semnăturile la moțiunea de cenzură anunțată de PNL, colegii de la USR au semnat, cei de la UDMR. Cel mai probabil este că vom avea numărul de semnături și o vom depune săptămâna aceasta”, a afirmat Răzvan Prișcă, duminică la România Tv.

Liberalul a precizat că pactul pare a fi încheiat între Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea, deoarece acolo se regăsesc elemente din programul de guvernare al PSD care au fost încălcate flagrant, iar premierul vrea acum să le salveze.

„Legat de pact. Am citit și eu fițuica pe care a prezentat-o domnul Steriu. Eu am impresia că pactul acela este între doamna Dăncilă și domnul Dragnea, pentru că sunt niște elemente acolo din programul de guvernare al PSD din 2016 care au fost încălcate flagrant și pe care doamna Dăncilă pot să înțeleg că se chinuie să le salveze. Spunea acolo că nu mai trebuie modificat Codul fiscal. Păi după ce Codul fiscal al lui Ponta în 2015 a ajuns să fie lege, au venit cu o revoluție fiscală, care era de fapt un fel de revoltă fiscală, pe care au modificat de 62 de ori într-un an și ceva. Deci eu pot să înțeleg că doamna Dăncilă e revoltată pe partid și vrea un pact cu partidul să nu mai modifice Codul fiscal”, a explicat Prișcă.

Viorel Cataramă, RECOMPENSĂ DE 100.000 EURO pentru găsire și eliberarea Luizei și Alexandrei

Deputatul PNL a mai spus că pactul propus de președintele PSD este doar un mijloc de campanie prin care vrea să mai salveze din gradul de vizibilitate.

„Scria acolo de Start Up Nation. Domnii aceștia s-au lăudat în 2016 cu un program de campanie inovativ din care au furat un an. În 2018 nu s-a mai pus în funcțiune acest program. Legat de pensii, eu nu am auzit niciun lider, nu doar al PNL, al opoziției, care să spună vreodată că pensiile trebuie tăiate. E o mare diferență între pensii și acele pensii speciale pentru câteva mii de români care sunt nesimțite. E cu totul și cu totul altceva. E un mijloc de campanie prin care încearcă să mai salveze un pic de vizibilitate. Că de fapt despre asta e vorba. Nu cred că vreo clipă s-a gândit sau și-a imaginat doamna Dăncilă că va fi ea salvarea testamentară a acestei guvernări”, a conchis Răzvan Sorin Prișcă.

Premierul Viorica Dăncilă a propus, vineri, un pact între partidele politice din România, în care acestea își iau angajamentul că vor lupta pentru bunăstarea cetățenilor și că nu vor tăia pensiile și salariile.

PNL va depune moțiunea de cenzură atunci când va strânge peste 233 de semnături pentru a asigura susținerea demersului și votul în Parlament.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.