Dăncilă, cot la cot cu Iohannis în şedinţa de Guvern: 'Mă bucur că opinia dvs. de astăzi este tocmai în această direcţie' (VIDEO)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 20-12-2018

Actualizat: 20-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Viorica Dăncilă a declarat joi, 20 decembrie, în debutul şedinţei de guvern la care participă şi Klaus Iohannis, că se bucură de faptul că preşedintele arată deschidere pentru colaborare în privinţa preşedinţiei Consiliului UE pe care o va exercita România în primele 6 luni ale anului 2019.

"Legat de cooperarea pe perioada presedintiei, am spus-o inca de la inceput ca este o cooperare necesara, este nevoie de consens pentru ca presedintia UE reprezinta o provocare, dar si o oportunitate sa aratam ca Romania este bine pregatita. Sunt convinsa ca ministrii au pe masa dosarele aflate pe agenda Consiliului. Presedintia Consiliului UE este o presedintie de succes daca inchidem cat mai multe dosare, dar si dam un raspuns adecvat la provocarile UE, realist si cat mai aproape de cetateni.

Cred ca e foarte bine sa existe o cooperare pentru ca prim-ministrul conduce Consiliul UE şi presedintele participa la Consiliul European. Este foarte important ca fiecare pas facut in acest sens sa fie un pas facut de Romania, de romani. Sunt convinsa ca toti ochi sunt pe Romania si pe felul in care noi abordam aceasta provocare.

Dupa NATO si aderarea la UE, cred ca acesta este proiectul prioritar de tara pentru cei care conduc Romania. Ma bucur ca opinia dvs. de astazi este tocmai in aceasta directie si sper ca acest lucru sa se reflecte in mod pozitiv pentru Romania", a declarat Dăncilă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri