Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va avea joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii studenţilor în scopul identificării problemelor pe care aceştia le văd prioritare, obiectivul Guvernului fiind acela de a crea condiţiile pentru ca tinerii să rămână în ţară.
"Azi, la ora 13,00, avem o întâlnire cu reprezentanţii studenţilor, este o întâlnire firească şi cred că este un mod de a proceda foarte corect, pentru că vrem să vedem care sunt problemele pe care studenţii le văd prioritare. Şi, aşa cum am menţionat în nenumărate rânduri, este bine să luăm impresiile, ideile, să vedem măsurile de la cei care solicită acest lucru pentru a fi pliate pe realitatea existentă, pentru a fi pliate efectiv pe ceea ce-şi doresc studenţii", a declarat Dăncilă, conform agerpres.ro.
Întrebată dacă se va discuta şi despre posibilitatea de a-i obliga pe tineri să rămână în ţară o perioadă după ce au încheiat studiile, ea a precizat: "Am mai spus acest lucru, noi, Guvernul României vrea să creeze condiţiile pentru ca studenţii să rămână în ţară".
"Nu-i putem obliga, nu avem cum să-i obligăm şi nici nu ar fi corect pentru studenţi să-i obligăm, dar, în acelaşi timp, prin creşterile salariale, prin crearea de locuri de muncă bine plătite, tinerii sunt convinsă că vor dori să rămână acasă. Şi un exemplu este în domeniul medical, în domeniul Sănătăţii, unde am crescut foarte mult salariile şi foarte mulţi medici nu au mai plecat în alte state membre, nu au mai plecat în alte părţi, au rămas în România, ba, mai mult, au fost medici care s-au întors să lucreze în România", a susţinut prim-ministrul.
Dăncilă - întâlnire cu organizaţiile studenţeşti: Guvernul vrea să creeze condiţiile pentru ca tinerii să rămână în ţară
București
8°C
Articole Similare

1.434
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.434

1.647
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.647

56
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
56

3.929
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.929

3.717
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.717

155
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
155

108
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
108

2.685
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.685

1.280
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.280

1.944
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.944

4.192
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.192

6.855
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.855

6.129
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.129
















Comentează