Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, la Bacău, că nu se teme că va fi schimbată din funcţie, totodată punctând că este normal ca partidul să monitorizeze activitatea guvernamentală.
Dăncilă a precizat că programul de guvernare a fost îndeplinit în procent de 73%.
''Cred că îndeplinirea programului de guvernare în procent de 73% este un lucru bun şi cred că va fi apreciat de partid. Avem o foaie de parcurs, avem obiective în programul de guvernare cu termene, fiecare ministru ştie termenele şi aşa cum cerem în teritoriu, ca pentru fiecare lucrare să existe o foaie de parcurs şi termene bine stabilite, şi pentru miniştrii cabinetului există aceeaşi abordare. În funcţie de îndeplinirea lor, vedem dacă un ministru pe portofoliul respectiv şi-a îndeplinit programul sau nu şi, bineînţeles, primul-ministru care conduce Executivul'', a mai precizat premierul.
Viorica Dăncilă a fost prezentă miercuri, la Bacău, unde a vizitat Insula de Agrement a municipiului, obiectiv finanţat şi cu fonduri guvernamentale.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a vorbit la „Adevărul Live” despre relaţia sa cu premierul Viorica Dăncilă spunând că până acum s-a conformat criteriilor. Acesta a transmis apoi un avertisment pentru cei care ajung la guvernare: „să nu uite pentru ce au fost puşi acolo”. Întrebat despre foştii premieri, Sorin Grindeanu şi Mihai Tudose, liderul PSD a explicat că cei doi „nu mai aveau conexiune cu partidul” şi că Viorica Dăncilă, până acum, s-a conformat criteriilor PSD.