Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Danemarca nu mai exportă armament către Arabia Saudită, în semn de protest față de uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi

armament irak

Danemarca şi-a suspendat autorizaţiile de export de armament şi echipament militar către Arabia Saudită, în urma uciderii jurnalistului disident Jamal Khashoggi şi din cauza implicării regatului wahhabit în războiul din Yemen, a anunţat joi Ministerul danez al Afacerilor Externe, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Germania şi-a suspendat deja emiterea licenţelor de export şi urmează să oprească exportul de armament, iar Franţa a anunţat luni că urmează să decidă sancţiuni în urma asasinării lui Khashoggi luna trecută, la consulatul saudit de la Istanbul.

Arabia Saudită este unul dintre cei mai mari importatori de armament din lume. Riadul conduce o coaliţie militară ce luptă în războiul civil din Yemen, soldat cu mii de morţi şi care a provocat o catastrofă umanitară.

”Odată cu deteriorarea situaţiei deja teribile în Yemen şi uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, ne aflăm de-acum într-o situaţie nouă”, a apreciat, citat într-un comunicat, ministrul danez de Externe Anders Samuelsen.

Danemarca a emis zece astfel de autotizaţii anul trecut, potrivit ministerului. Aprobările deja date nu vor fi suspendate, a precizat un purtător de cuvânt.

Preşedintele american Donald Trump a lăudat miercuri Arabia Saudită pentru menţinerea scăderii preţului petrolului, în pofida intensificării unor presiuni ca Statele Unite să impună sancţiuni mai dure aliatului său în Orientul Mijlociu din cauza asasinării lui Khashoggi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.