Danemarca a anunţat luni că toţi adulţii asimptomatici care doresc pot fi testaţi pentru noul tip de coronavirus, în timp ce această ţară a înregistrat cea mai mică creştere a numărului de contaminări din ultimele două luni, informează AFP potrivit Agerpres.
"Toţi adulţii din Danemarca au posibilitatea de a-şi face din proprie dorinţă o programare pentru un test de COVID-19 (...) pe site-ul www.coronaprover.dk", a anunţat Ministerul Sănătăţii danez într-un comunicat, precizând că programările sunt disponibile în primul rând pentru persoanele cu vârste între 18 şi 25 de ani.
Până la ora actuală, doar cei care prezentau simptome puteau fi testaţi, după ce primeau acordul medicului de familie.
De duminică şi până luni, 41 de noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în Danemarca, cea mai redusă creştere de la mijlocul lui martie. Numărul total de cazuri în această ţară a ajuns la 11.166.
"Am adus rata de infectare la un nivel foarte scăzut. Este foarte important să nu existe focare de infectare ascunse care să amplifice circulaţia virusului", a explicat ministrul sănătăţii danez, Magnus Heunicke, citat în comunicat.
După ce programarea se va face online, testul va fi efectuat în unul dintre centrele de depistare instalate în imense corturi albe în 16 oraşe ale Danemarcei.
Este vorba de un test care determină prezenţa efectivă actuală a virusului în organism, şi nu de un test serologic care permite depistarea unei eventuale contaminări în trecut datorită prezenţei de anticorpi.
După ce a anunţat măsuri severe din 11 martie, Danemarca a fost prima ţară care şi-a redeschis grădiniţele şi şcolile generale, pe 15 aprilie.
De atunci, au fost ridicate numeroase restricţii: au fost redeschise saloanele de înfrumuseţare şi cele de tatuaj, apoi marile magazine şi centre comerciale şi în final restaurantele şi cafenelele.
Această redeschidere nu a dus la o majorare a ratei de contaminare, care dimpotrivă a scăzut, ajungând de la indicele 1 la sfârşitul lui aprilie la 0,7 în prima săptămână a lui mai, potrivit Autorităţii daneze pentru controlul bolilor infecţioase.
Această rată, căreia i se mai spune şi rata de reproducere a virusului, măsoară media de persoane pe care un om contaminat cu COVID-19 le va infecta la rândul său.
În total, 548 de persoane au murit în Danemarca de la începutul pandemiei.
Danemarca propune testarea pentru COVID-19 a tuturor adulţilor
București
1°C
Articole Similare

54
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Mii de încălcări ale armistițiului de Paște
54

137
Austria acuză 'birocrația UE' și ia decizia să lanseze un plan propriu de de reducere a facturilor la energie
137

115
Horoscopul zilei de 14 aprilie 2026. Taurii, plini de șarm. Află ce se întâmplă cu zodia ta
115

425
La ordinul lui Donald Trump, SUA vor bloca navele care intră sau ies din porturile iraniene
425

3.694
'Am eliberat Ungaria, ne-am luat țara înapoi': discurs furibund de victorie a lui Peter Magyar
3.694

1.582
Prima reacție a Kievului: Zelenski l-a felicitat pe Péter Magyar după victoria clară în alegerile parlamentare din Ungaria
1.582

5.156
Fiul lui Soros îl pulverizează pe Viktor Orban după alegerile din Ungaria
5.156

7.085
Relația lui Peter Magyar cu România. Cum s-a poziționat noul star al Ungariei la prezidențiale
7.085

1.771
IDF se pregătește pentru un nou conflict cu Iranul - Campanie de pregătire în presa israeliană
1.771

6.217
Schimbare de regim la Budapesta - Primele reacții la nivel european
6.217

2.301
Negocieri eșuate la Islamabad - Teheranul anunță care sunt principalele obstacole
2.301

9.433
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea / VIDEO
9.433

8.529
Rusia lansează scenariul ca „totul să degenereze” în Ungaria
8.529
















Comentează