Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Constantin, mesaj VIRAL: atac FĂRĂ PRECEDENT la adresa lui Liviu Dragnea

Inquam Photos / Octav Ganea
pro romania daniel constantin

Deputatul Pro România, Daniel Constantin, are un mesaj care s-a viralizat pe rețelele de socializare, cu ocazia sărbătoririi celor 160 de ani de la Unirea Principatelor Române. Daniel Constantin arată că este nevoie de un restart major al României, pentru că destinul țării este blocat de problemele penale ale lui Liviu Dragnea, cel care nu are alt obiectiv decât să scape de pușcărie.

Citește și: Tăriceanu, trei întâlniri de taină cu Iohannis: se forțează spargerea Coaliției/ZVON

”La 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, clasa politică actuală trebuie să își regăsească principiile și capacitatea de a propulsa valori în administrație

România se află astăzi într-una dintre cele mai grele perioade sociale și politice din existența sa. Acum 160 de ani, destinul României era deschis spre modernizare și spre evoluție administrativă. Astăzi, destinul României este blocat exclusiv de interesul unui om care dorește, cu orice preț, să scape de închisoare.

La 160 de ani de la Mica Unire, românii nu au încredere nici în partide și nici în instituțiile politice, în Parlament sau în Guvern. După entuziasmul primilor ani de democrație, românii și-au pierdut speranța și încrederea că România își poate atinge adevăratul potențial. Tocmai acel potențial pe care l-au văzut cei care au înfăptuit Unirea Principatelor în 1859.

În ultimii 28 de ani, neîncrederea și dezamăgirea au fost accentuate de incompetența liderilor politici, de lipsa profesioniștilor în administrație, de nepotism și de corupție. Astăzi, profesioniștii sunt reticenți în a urma o carieră politică, iar locul lor a fost luat de pile propulsate în vârful ierarhiei.

Dezamăgirea românilor se vede cel mai bine la alegeri, când sunt tot mai puțini cei care vin să voteze. Din dezgust sau pentru că s-au săturat să vadă politicieni dezinteresați de bunul mers al țării și mai interesați de satisfacerea propriilor nevoi.

La 160 de ani de la Mica Unire avem o țară divizată. Peste 5 milioane de români au plecat în străinătate pentru a căuta o viață mai bună. Cei care au rămas în țară trăiesc cu dezamăgirea că România nu reușește să își depășească condiția de țară codașă în Uniunea Europeană. Pe acest fond, s-au adâncit conflictele în societatea noastră, între cei tineri și cei mai în vârstă, între cei care lucrează la stat și cei care muncesc în privat.

României îi lipsesc valorile politice și îi lipsește o busolă a istoriei. Unde vrem să fim peste 10, 20 sau 30 de ani? Ce trebuie să facem ca să creștem ca popor, ca țară? Care sunt domeniile pe care trebuie să le urmărim cu prioritate și care sunt principiile care să guverneze activitatea noastră, a tuturor, în următorii ani? La aceste întrebări trebuie să răspundem cu toții, nu doar clasa politică.

Din păcate, partidele politice mari s-au îndepărtat de cetățeni pentru că, de fapt, s-au îndepărtat de agenda acestora, de problemele lor. Legătura dintre partide și cetățeni s-a rupt pentru că partidele mari au văzut în politică doar un instrument și au uitat care este scopul. Astăzi, sunt puțini politicienii care vorbesc despre dezvoltare economică sănătoasă, despre dezvoltarea domeniilor în care România poate avea un rol semnificativ în următorii ani. Lipsa profesioniștilor este problema majoră a clasei politice. Nimeni nu spune cum să folosim banii europeni pentru dezvoltarea infrastructurii de sănătate, aflată azi în situație critică din cauza faptului că avem un Guvern care nu s-a preocupat să atragă fondurile pe care România le putea folosi în construcția de spitale regionale? Cum folosim banii europeni pentru construirea de autostrăzi, care la rândul lor generează creștere economică? În schimb, suntem captivi într-un conflict români vs. români, alimentat exclusiv politic.

Mai mult ca oricând, societatea are nevoie să gândească PRO și să lase în urmă trecutul și conflictele care ne-au măcinat ani de-a rândul. Cetățeanul român trebuie pus în centrul oricăror evoluții politice și economice, iar standardul său de viață trebuie să devină criteriul de măsurare a eficienței tuturo acțiunilor politice și administrative.

România își poate aduce înapoi cetățenii pierduți ca urmare a hemoragiei forței de muncă calificată numai investind în dezvoltarea serviciilor publice care să le asigure acestora un standard de viață similar celui pe care l-au văzut în afara granițelor.

Avem un potențial uriaș în dezvoltarea satului românesc, în generarea unor programe de sprijinire a tinerilor antreprenori din mediul rural și al afacerilor în agricultură. Trebuie să avem curajul de a propune programe și de a oferi soluții celor care astăzi și-au pierdut speranța că România poate renaște din locul în care a apărut pentru prima dată progresul nostru ca popor. Agricultura și satul românesc trebuie să fie in topul priorităților oricărui Guvern și al oricărui partid politic. Astăzi, programele întârzie să apară.

Noi toți, cetățenii români, pierdem într-un an zile întregi de stat la coadă pentru că administrația publică este incapabilă să ofere soluții digitalizate la probleme care există dintotdeauna. România modernă trebuie să fie o Românie digitală, în care fiecare cetățean să poată obține informații și documente în format electronic, fără așteptare și fără stat la cozi. Asta va eficientiza funcționarea administrației publice și va diminua cheltuielile cu instituțiile de control ale statului. Acest lucru este posibil, au făcut-o și alte țări, au făcut-o inclusiv unele administrații publice din România, care trebuie încurajate și felicitate.

La 160 de ani de la Unirea Principatelor avem șansa de a reconstrui România! Pentru asta avem nevoie să recâștigăm încrederea românilor că politica poate fi făcută PRO, că putem atrage profesioniști care să traseze liniile de urmat pentru viitor. Eu îmi asum, împreună cu cei alături de care am pornit la drum, că politica PRO România va fi o politică a profesioniștilor și a progresului. Este un angajament pe care ar trebui să îl facă astăzi orice persoană care vrea și poate să facă politică în folosul poporului român.”, scrie Daniel Constantin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.