Ministrul Educației, Daniel David, avertizează că lupta împotriva consumului de droguri în rândul elevilor nu se câștigă doar în școli, ci și în afara lor. Oficialul a declarat că este esențială colaborarea cu autoritățile locale pentru a elimina rețelele de dealeri din jurul unităților de învățământ și a subliniat rolul crucial al familiei în prevenirea dependențelor.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, vineri seară, la Medika Antidrog, că o componentă fundamentală se referă la a controla consumul de droguri în afara şcolii.
”Asta poţi să o faci prin colaborare cu autorităţile locale, mai ales cele de ordine publică, astfel încât în jurul şcolilor mediul să fie curat, să nu ai dealeri, consum de droguri sau alte forme de adicţie, jocuri de noroc şi aşa mai departe. Şi tot în afara şcolii contează foarte mult ce face familia, ce fac părinţii. Adică trebuie să lucrezi cu familiile, fiindcă ceea ce face familia are un rol fundamental în a preveni consumul de droguri. După aceea, sigur, ne mutăm în cadrul şcolii. Sunt câteva activităţi care trebuie coordonate între ele”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel David.
Potrivit acestuia, în şcoli este esenţial cum se comportă ceilalţi elevi, ce fac profesorii sau ce face personalul administrativ.
Ministrul Daniel David a explicat că un alt nivel în şcoli se referă la tratament efectiv, când ai deja consumatori.
”Aici putem vorbi mai ales de tratamente care ţin de intervenţii psihoterapeutice şi mă refer în primul rând la protocoale care ar trebui să fie validate ştiinţific şi la tratamente în afara şcolii, în care tratamentele psihoterapeutice se pot combina cu tratamentele medicale. Legătura cu Ministerul de Interne pentru a avea mai mulţi poliţişti, de exemplu, în jurul unităţilor şcolare, mai ales acolo unde ştim că sunt riscuri”, a precizat ministrul Educaţiei.
Întrebat despre existenţa echipajelor de poliţie în jurul şcolilor unde se ştie că sunt probleme, ministrul Daniel David a spus că există ”o mobilizare extraordinară pentru a ne ajuta să controlăm consumul de droguri şi violenţa, dar şi consumul de droguri în şcoală şi mai ales în jurul şcolii”. ”Avem o colaborare strategică cu Ministerul de Interne pe care aş numi-o foarte bună”, a adăugat ministrul Educaţiei, Daniel David.
Comentează