Proiectul de ţară al Partidului Naţional Democrat (PND) este "redeşteptarea" naţiunii române şi întărirea "coloanei sale vertebrale", un program "ambiţios" prin care doreşte să tragă un semnal de alarmă în legătură cu posibilitatea ca naţiunea română să dispară, dacă nu se face nimic, a declarat sâmbătă preşedintele PND, Daniel Fenechiu, la Congresul formaţiunii, transmite Agerpres.
"Naţiunea română se află în prag de prăpastie. Populaţia a scăzut cu 5 milioane de români, natalitatea a scăzut, faptul că s-a adoptat o lege care rezolvă problema indemnizaţiei, nu rezolvă problema natalităţii, cea mai mare parte dintre tineri vor să plece din ţară. Principala problemă a României este că, dacă nu facem nimic, naţiunea română dispare. România va ajunge o colonie, o sursă de export a intelighenţiei şi o foarte bună piaţă de desfacere pentru multinaţionale", a afirmat Fenechiu.
El a spus că, la acest al doilea Congres al PND, s-au înregistrat 1.820 de participanţi, fapt care demonstrează că PND îşi doreşte să joace un rol important în politica românească.
Invitaţii la Congres, respectiv Daniel Florea (PSD), Mihai Voicu (PNL) şi Daniel Barbu (ALDE), au transmis salutul conducerilor partidelor pe care le reprezintă, urând succes PND înainte de campania electorală pentru alegerile locale.
"Dincolo de ceea ce fiecare partid promovează ca principii, valori şi idei, toate ar trebui să promovăm democraţia - adică o credinţă puternică în faptul că libertăţile individuale nu sunt date de stat şi pe care statul nu le poate nici controla, nici diminua, nici înmâna. Libertăţile ne aparţin nouă cetăţenilor, statul nu face decât să le garanteze şi să le protejeze potrivit unor garanţii constituţionale", a precizat Daniel Barbu.
Daniel Fenechiu: Proiectul de țară al PND este 'redeşteptarea' naţiunii române
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

97
România deschide negocierile cu Pfizer după scandalul vaccinurilor: Miza uriașă a vizitei lui Rogobete în SUA
97

1.562
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
1.562

125
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
125

87
Reacțiile la mesajele de Paște ale politicienilor: diferențe semnificative de vizibilitate și interacțiune pe Facebook
87

4.282
Vicepremierul maghiar al României, mesaj pentru câștigătorul alegerilor din Ungaria: Este adevărata atmosferă revoluționară!
4.282

2.084
Sorin Grindeanu, după rezultatul alegerilor din Ungaria: Poporul maghiar mizează pe Europa!
2.084

2.669
Premierul Ilie Bolojan întinde mâna către Peter Magyar și îi transmite un mesaj după victoria electorală
2.669

7.446
Analist: Liderul UDMR Kelemen Hunor trebuie să se retragă din politică, după susținerea oarbă a FIDESZ
7.446

2.868
Nicușor Dan explică direcția, după alegerile din Ungaria: 'Există oportunități extraordinare de a colabora'
2.868

6.539
Primele reacții de la vârful statului român, după căderea regimului Viktor Orban: Ministrul Apărării spune că maghiarii au votat „ca Europa să meargă înainte”
6.539

7.518
A murit un deputat AUR
7.518

2.398
Ministerul Economiei, condus de Irineu Darău, "sparge" o sumă uriașă pentru servicii de curăţenie
2.398

1.731
Primul Paște în libertate pentru Elena Udrea, după închisoare! Mesajul fostului ministru
1.731
















Comentează