Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Funeriu: 'Coaliţia loazelor se opune organizării Bacalaureatului. România e stat, nu cor de bocitoare'

daniel funeriu

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, omul care a introdus camerele video la examenul de Bacalaureat, reacţionează dur la solicitarea sindicaliştilor din învăţământ de a nu se mai organiza Banacaurealul şi Evaluarea naţională anul acesta. Într-un interviu la Europa FM, Funeriu a vorbit despre iniţiativa sindicatului FSLI de echivalare a notei la BAC cu media din anii de liceu.

"Vă rog să îmi permiteți să vă traduc în cuvinte simple chestia cu petiția părinților și ce zice sindicalistul acela. S-a făcut o alianță a loazelor: între coaliția părinților loazelor și coaliția profesorilor loaze, adică acei profesori care-s lideri de sindicat la FSLI, că liderii de sindicat sunt de fapt profesorii care-s loaze. Această coaliție a loazelor căreia nu-i convin examenele corecte, căreia nu îi convin ierarhiile și lucrurile cinstite, sigur că vrea să dăm Bacalaureatul la toată lumea", a declarat Funeriu.

Potrivit fostului ministru, discuţia despre organizarea Bacalaureatului se poartă pe trei paliere. Funeriu aminteşte că la mijloc sunt interese de sute de milioane de euro, universităţile private urmărind să fie cât mai mulţi elevi cu Bacalaureatul luat, pentru a avea studenţi.

"Palierul sănătății: Bac-ul este peste două luni, când după toate probabilitățile epidemia va fi scăzut semnificativ. Doi la mână, vorbim aici de Ministerul Educației, adică un minister capabil, o instituție puternică a statului român cu sute de mii de angajați, nu vorbim de o dugheană. Or acest minister poate să organizeze la milimetru toate măsurile pentru a diminua riscurile de contaminare. Dacă mergeți într-un supermarket vor fi mai mulți oameni decât într-o sală de clasă unde dau copii examene. Deci din punct de vedere al sănătății, peste două luni, când epidemia va fi diminuată semnificativ, ministerul va putea organiza acest lucru milimetric.

Al doilea palier este educațional: Dacă Bacalaureatul se dă tuturor pe baza mediilor de la clasă, portița aceasta va fi folosită de un număr uriaș de elevi, mai ales cei care au picat în generațiile trecute și care conform legii au dreptul să se înscrie. Deci Bac-ul ar putea fi luat de foarte mulți care nu-l merită, cu consecințe grave. Eu vă traduc ce este în spatele acestor interese ilegitime ale sindicatelor. În 2011 după ce am făcut primul Bac cu camerele de luat vederi, deci primul Bac corect, numărul de studenți a scăzut drastic, iar universitățile private au pierdut 360 milioane de euro anual pentru că ei aveau 580 mii de studenți, iar după Bac-ul corect au mai avut doar 70 de mii. Deci iată care sunt interesele: Bani pentru mafioți, în locul interesului educațional al copiilor. Și acum nu mă miră că va fi o avalanșă de solicitări pentru ca bacalaureatul să fie acordat anul acesta pe baza mediilor de la clasă și nu pe baza unui examen corect.

Acum, este imperativ să se organizeze și evaluarea națională: în sistemul actual de admitere la liceu nu putem lăsa mediile de la clasă, despre care se știe că sunt umflate artificial, să distorsioneze ierarhia intrării la liceu. Mediile de la clasă sunt cam cu trei puncte peste mediile de la evaluarea națională. Deci avem o ierarhie total distorsionată dacă am aplica mediile de la clasă. Iată altă mizerie care se poate întâmpla, iar toată această generație de copii va avea de suferit. Dvs ați vorbit despre scrisorile elevilor care vor ca să rămână acasă, ei bine eu știu de foarte multe scrisori ale elevilor care cer să se organizeze bacalaureatul. Consiliul Național al Elevilor de exemplu.

Al treilea palier: cel simbolic: Dvs ați vazut vreodată fericirea din ochii unui copil care tocmai a luat bacalaureatul? De ce vă întreb lucrul acesta? Pentru că în 2011 când am făcut primul Bac cinstit m-a oprit pe stradă o mămică. M-a luat în brațe cu lacrimi în ochi și mi-a spus: dle ministru ,vă mulțumesc! sunt dintr-o familie săracă, copilul meu a muncit, în sfârșit loazele cu bani nu mai iau Bac-ul, iar cei cinstiți îl iau.

Vedeți dvs am fost masacrat mediatic atunci și nu îmi pare rău, dar Bacalaureatul a devenit de atunci nu doar simbolul trecerii în viața de adult responsabil, dar și simbol al onestității într-o țară coruptă și într-o țară care suferea, și suferă în continuare, de corupție. Bacalaureatul serios îi învață pe copii noștri să nu mai fure startul în viață, nu e doar o bucată de hârtie, e și un simbol. Nu trebuie să luăm șansa copiilor acestei țări să ne arate ce pot, e șansa lor să ne arate ce pot și vă mai spun ceva, suntem stat, nu suntem cor de bocitoare. Putem să oferim această șansă copiilor și nu vreau ca peste ani, tinerii din generația 2020, să se spună despre ei că au un bacalaureat second-hand.

Asta trebuie să facem. Să ieșim din criza aceasta mai puternici, să nu fim un cor de bocitoare. Viitorul ne așteaptă și noi pe copiii aceștia trebuie să ne bazăm, să ne construim viitorul, pe acești copii care își vor lua Bacalaureatul anul acesta", a explicat Daniel Funeiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.