Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Daniel Ortega anunţă negocieri cu opoziţia, pentru depăşirea crizei politice

wikipedia.org
daniel ortega

Preşedintele nicaraguan Daniel Ortega a anunţat joi negocieri cu opoziţia - care îi cere demisia - în încercarea de a pune capăt crizei politice şi manifestaţiilor ce s-au soldat cu 325 de morţi în zece luni, informează vineri AFP, potrivit Agerpres.

Guvernul doreşte să "pregătească masa de negocieri" în 27 februarie, cu reprezentanţi desemnaţi de opoziţie, pentru "a deschide o nouă cale" spre înţelegere, "pentru că nu se mai pune problema de a reveni la situaţia anterioară" manifestaţiilor, a declarat Ortega într-un discurs în cadrul unei ceremonii. 

Alianţa civică pentru Justiţie şi Democraţie, care regrupează studenţi, companii, organizaţii ale societăţii civile şi sindicate, a anunţat că acceptă aceste negocieri şi că va trimite o echipă formată din şase negociatori. 

Fost membru de gherilă, Daniel Ortega, 73 de ani, aflat la putere în Nicaragua din 2007, se confruntă din aprilie 2018 cu manifestaţii în masă. Aceste manifestaţii au debutat pentru a protesta împotriva unei reforme de securitate socială. Reforma a fost repede abandonată, însă mişcarea s-a transformat într-o campanie pentru demisia preşedintelui, acuzat că a instaurat o dictatură.

Citește și: Parlamentul german a aprobat o revizuire a controversatei legi privind avorturile

Reprimarea acestor mişcări de protest s-a soldat cu 325 de morţi, în timp ce peste 700 de manifestanţi au fost închişi, potrivit unor asociaţii pentru apărarea drepturilor omului şi potrivit opoziţiei. 

Daniel Ortega, care refuză să demisioneze sau să anunţe organizarea de noi alegeri, a pus capăt, la sfârşitul lui iunie anul trecut, dialogului ce a început sub auspiciile Bisericii Catolice. 

Frontul Sandinist de Eliberare Naţională (FSLN), apărut în 1961, este o gherilă latino-americană care a repurtat o victorie militară împotriva dictaturii familiei Somoza, în 1979, înainte de a pierde puterea deceniul următor, după un violent conflict cu contrarevoluţionari înarmaţi de SUA, apoi de a o prelua din nou, însă prin alegeri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.