Daniel Pancu, numit antrenor principal la CFR Cluj

Autor: Diana Pană

Publicat: 30-10-2025 19:47

Article thumbnail

Sursă foto: sport.ro

Echipa CFR Cluj a anunţat joi, pe pagina oficială de Facebook, numirea tehnicianului Daniel Pancu în funcţia de antrenor principal al formaţiei din Gruia, potrivit news.ro.

„Bun venit în familia CFR, Daniel Pancu! CFR-işti, suntem bucuroşi să vă anunţăm că Daniel Pancu este noul nostru antrenor.

În ultimii doi ani, fostul internaţional a fost selecţionerul Naţionalei de Tineret a României, alături de care a participat la Campionatul European U21 din Slovenia. Anterior, Daniel Pancu a mai pregătit România U20, dar şi formaţiile Rapid Bucureşti şi Poli Iaşi.

Noul nostru antrenor îşi va intra în atribuţii începând de sâmbătă, după partida cu Dinamo. Îi urăm, pe această cale, mult succes, cât mai multe reuşite şi amintiri frumoase alături de noi!”, scrie în comunicatul publicat de CFR Cluj.

Numirea lui Daniel Pancu vine după demiterea lui Andrea Madorlini şi după ce primele zvonuri îl dădeau pe Dan Petrescu, fostul antrenor al clujenilor, ca şi revenit la echipă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri