Deputatul PSD Daniel Suciu îl acuză pe secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău, de oportunism și ipocrizie pentru modul în care s-a raportat la Autostrada Nordului: „Cum să ironizezi public proiectul și apoi să pui cartoane pe FB de parcă ai asudat la îndeplinirea lui?”.
„Nu mă dă afară din casă dragul de partidul lui Traian Băsescu și nici cel de Ionuț Simionca iar acestea sunt realități probate public. Dar nici nu pot trece cu vederea oportunismul și ipocrizia deputatului liberal Robert Sighiartău pe marginea Autostrăzii Nordului. Cum să te împăunezi cu munca altcuiva când liberalii tăi au votat împotrivă în comisia de buget finanțe, cum să îți arogi merite când ieri, pe ultima sută de metri în comisia de transporturi, tot liberalii au vrut să mai amâne acest proiect? Cum să ironizezi public proiectul și apoi să pui cartoane pe FB de parcă ai asudat la îndeplinirea lui?”, scrie pe Facebook Daniel Suciu.
Citește și: EXPERIMENT făcut pe populație, în plină pandemie: cum se TESTEAZĂ gradul de conformare al cetățenilor
El îl laudă pe inițiatorul legii Autostrăzii Nordului, parlamentarul PMP Ionuț Simionca.
„Am avut și am capacitatea să îmi felicit colegii deputați când fac lucruri bune, iar colegul meu Ionuț Simionca știe exact ce s-a întâmplat în ultima lună pe marginea acestui subiect și cum l-am sprijinit concret. Cred că asta înseamnă normalitate și colaborare pentru județul natal. Păcat că deputatul Robert Sighiartău nu a învățat asta. Eu eram învățat după episodul cu reabilitarea Colegiului Liviu Rebreanu, dar văd că deja e o practică. PS-pe site-ul Camerei Deputaților veți găsi stenogramele din comisiile menționate și poziționările fiecăruia”, conchide Suciu.
Daniel Suciu a postat un clip în care Robert Sighiartă îl acuza pe Ionuț Simionca de populism pentru că a inițiat această lege, dar și o fotografie în care secretarul general al PNL anunța că a votat legea.
Procedurile pentru construcția Autostrăzii Nordului, Vama Petea - Satu Mare - Baia Mare - Dej - Bistrița - Vatra Dornei - Suceava, încep la 1 ianuarie 2021, a decis, marți, Camera Deputaților.
Camera Deputaților a adoptat Legea pentru aprobarea obiectivului de investiţii „Autostrada Nordului” cu 211 voturi „pentru” și o abținere.