DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării, pregătește interzicerea Uber și Taxify, deși Guvernul a anunțat că le reglementează/ UPDATE

Noizz.ro
Taxi UBER Clerver Taxify

Daniel Suciu cedează presiunilor taximetriștilor care cer din nou în stradă interzicerea Uber și a platformelor similare, pe care le acuză că le fură clienții. Acesta a promis protestatarilor că intenționează să treacă chiar săptămâna aceasta un nou proiect de ordonanță de urgență care modifică legea taximetriei și care ar duce la limitarea sau chiar la dispariția serviciilor de tip Uber sau Taxify, prin amendarea acestora. Este o nouă încercare de trecere a ordonanței, după ce în trecut proiectul a fost retras de mai multe ori, pe fondul reacțiilor negative ale utilizatorilor și ale opoziției. De data aceasta, noul proiect nu a mai fost publicat pe site pentru transparență și dezbatere.

UPDATE: La acest articol Ministerul Dezvoltării a remis un punct de vedere care poate fi consultat mai jos.

Citește și: Motivare INCENDIARĂ a judecătorilor ÎCCJ - Ludovic Orban a fost achitat din cauza lipsei de probe în dosarul instrumentat de DNA

Asta vine după ce chiar săptămâna trecută Guvernul, prin vocea Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, anunța că nu intenționează să interzică aceste servicii și că acestea trebuie reglementate.

Uber si Taxify, folosite de 2 milioane de români

Companiile Uber și Taxify au reacționat cu o poziție comună la acest proiect de OUG, cerând Guvernului să amâne trecerea ordonanței până când va exista și în România un cadru de reglementare pentru aceste servicii noi. ”Până când vom avea și în România un cadru de reglementare pentru noile servicii de transport alternativ, cadru similar altor țări membre UE, solicităm membrilor Guvernului să amâne o potențială Ordonanța de Urgență, în numele celor peste 2 milioane de utilizatori și a zecilor de mii de șoferi care folosesc platformele noastre pentru a-și câștiga existența.” au transmis cele două companii.

Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților a solicitat Guvernului retragerea ordonanței anti-Uber

Deputații au transmis Guvernului o notă care arată că ordonanța se suprapune cu propunerea legislativă privind activităţile prestabilite de tip ridesharing care se află într-un stadiu avansat de dezbatere la Parlamentul României.

”Având în vedere că cele două inițiative normative conțin unele prevederi concurente cu incidență asupra aceluiași obiect de reglementare, precum și faptul că Propunerea legislativă privind activităţile prestabilite de tip ridesharing se află într-un stadiu avansat de dezbatere la Parlamentul României, membrii Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor vă solicită retragerea proiectului de ordonanță de urgență pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier precum și de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere”, a transmis Guvernului președintele Comisiei, deputatul Cătălin Drulă.

REACȚIA MDRAP:

„Proiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului conține trei elemente importante - eliminarea sintagmei “în mod repetat”, trecerea autorizării la Autoritatea Rutieră Română și prelungirea licențelor pentru transportul intra-județean.

Ordonanța a fost în consultare publică conform legii exact 10 zile, fiind publicată și pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și pe cel al Ministerului Transporturilor.

Mai mult decât atât, s-au primit observații și propuneri ce se află în lucru în acest moment la ambele instituții.

Ordonanța nu va intra săptămâna aceasta în ședința de guvern pentru că următoarea ședință de guvern va avea loc săptamâna viitoare.

Foarte important de precizat: miza noastră este combaterea pirateriei, sub nicio formă interzicea serviciilor de tip uber. În mod cert vom avea discuții și cu reprezentanții celor cu ridesharing și vom colabora cu ei pe marginea proiectului de lege care este acum în parlament.”, a transmis MDRAP într-un punct de vedere remis STIRIPESURSE.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.