DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Daniil Medvedev, învinsul din finala Australian Open, despre Novak Djokovici: 'Felicitări lui Nole, este incredibil ce a reuşit, 9 trofee aici'

tenis

Sportivul rus Daniil Medvedev, locul 4 ATP, care a pierdut duminică finala Australian Open în faţa liderului Novak Djokovici, l-a felicitat pe sârb pentru atitudinea neschimbată de-a lungul anilor, el povestind cum a fost când s-a antrenat prima dată cu liderul mondial, potrivit news.ro.

“Felicitări lui Nole, este incredibil ce a reuşit, 9 trofee aici. M-am antrenat prima dată cu Nole când eram cred pe locul 500 în lume sau pe 600, la Monaco. El era deja numărul 1 şi tocmai ce câştigase Wimbledon-ul. M-am gândit, ok, nu o să vorbească cu mine. Era un zeu pentru mine. Şi pentru că eram timid, eu nu spuneam nimic, iar el îmi punea întrebări, îmi vorbea ca unui prieten. Nu s-a schimbat deloc de când eram locul 600 în lume până am ajuns pe locul 4 în lume. Eşti un mare om. Felicitări”, a spus Medvedev la ceremonia de după finală.

Citește și: Diana Șoșoacă îi vrea pe minerii din Valea Jiului să mărșăluiască pe străzile din București: ‘Nu au curaj, le este frică. Dacă suntem uniți, rechinii mor’

Sârbul Novak Djokovici, liderul ATP, a câştigat pentru a noua oară turneul Australian Open, a treia oară consecutiv. Pentru Djokovici este al 18-lea trofeu de grand slam.

În finala de duminică, sârbul care va împlini 34 de ani în luna mai l-a învins pe sportivul rus Daniil Medvedev (25 de ani), locul 4 ATP, scor 7-5, 6-2, 6-2, într-o oră şi 53 de minute.

Daniil Medvedev a mai jucat o singură finală de grand slam, în 2019, la US Open, când de asemenea a fost învins, însă de Rafael Nadal (5-7, 3-6, 7-5, 6-4, 4-6).

Novak Djokovici a mai câştigat Australian Open în 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019 şi 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.