Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dănuț Pop a fost reținut de DNA pentru 24 de ore

Facebook
Danut Pop

Președintele Partidului Ecologist Român, Dănuț Pop, a fost reținut pentru 24 de ore, transmit surse judiciare.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 noiembrie 2022, a unui inculpat, președinte al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie 2021 – februarie 2022, inculpatul, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și ar fi primit, prin intermediar, de la o persoană, suma de aproximativ 10.000 euro, în patru tranșe (4.000 euro - noiembrie 2021, 2.000 euro - decembrie 2021, 2.000 euro - decembrie 2021 și 10.000 lei - februarie 2022).

În schimbul banilor, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unui deputat în Parlamentul României și ar fi promis că îl va determina să angajeze o anumită persoană pe o funcție de consilier la cabinetul deputatului respectiv.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 10 noiembrie 2022, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, transmite Direcția Națională Anticorupție, într-un comunicat de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.